Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 02 aprilie 2024 16:10 / Actualizat marti, 02 aprilie 2024 16:10
Au apărut imagini cu cel mai prost teren de fotbal din lume. Fotografiile vin de la Copa Peru, o competiție desfășurată din America de Sud.
Un filmuleț din cadrul acestei competiții a devenit viral pe rețelele de socializare și a stârnit foarte multe critici. Clipul a atras atenția din cauza suprafeței de joc, care s-a prezentat într-o stare cel puțin deplorabilă.
![Șucu l-a sunat pe Becali și planifică o schimbare majoră în Superligă: „Noi doi putem să atacăm frontal!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/02042024/700cc1f1-6b98-42b3-8ccd-8f65c25bb767.jpg?width=195&height=130)
VIDEO. Cel mai prost teren de fotbal din istorie se află în Peru
Videoclipul prezintă partida dintre două echipe locale din Peru, iar jucătorii celor două formații abia își pot menține echilibrul din cauza suprafeței de joc, conform Marca. Gazonul se prezintă într-o stare deplorabilă, cu foarte multe denivelări și pâlcuri de iarbă înaltă.
Imaginile au provocat o serie de comentarii pline de revoltă pe rețelele de socializare.
Copa Peru este o competiție care, în ciuda numelui său, nu are un sistem eliminatoriu. Participă 50 de echipe locale, iar câștigătoarea va evolua în Liga 2 din Peru. A fost înființată în 1967, iar formația Atletico Torino deține cele mai multe titluri (5).
În acest moment, Miguel Grau este pe primul loc, cu 15 puncte după 6 partide disputate.
Terenul de fotbal din Peru amintește de o altă suprafață de joc dezastruoasă din România
În 2018, în România s-a disputat o partidă pe o suprafață de joc asemănătoare. Meciul dintre Steaua Mărgineni și Unirea Bărcănești s-a disputat la Filipești de la Târg (Prahova) pe un gazon deplorabil.
![Așa arăta gazonul arenei „Flacăra” în 2018, foto: Libertatea Așa arată cel mai prost teren de fotbal din istorie! Găzduiește meciuri oficiale, cu miză](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/02042024/6189570c-f4b6-4fdc-8b29-b45100cfddc4.jpg?width=900&height=0)
Site-ul sportcampina.blogspot.ro a prezentat la acea vreme cum arăta cel mai prost teren de fotbal din România, arena „Flacăra” din Filipeşti de Târg, acolo unde evolua Steaua Mărgineni.
Conducătorii de la Unirea Bărcănești, echipa oaspete, au reclamat atunci faptul că arbitrul Andrei Dan a permis desfăşurarea partidei pe un astfel de teren, omologat de AJF Prahova: „Un maidan cu marcaj total aiurea, gropi pe teren. Nici garduri nu are decât pe o parte. Steaua Mărgineni a mai avut probleme în trecut, chiar când jucau la ei acasă. Iar mulți arbitri au refuzat să mai vină acolo”, precizau aceștia.
Citește și alte știri:
![Teamă de atentate » Cât ar putea plăti iubitele internaționalilor englezi pentru a-și asigura securitatea în Germania](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/02042024/2f1ad61e-d6dd-40e5-9794-72629d0c4dd7.jpg?width=195&height=130)
![Scandal în The Guardian! UEFA, acuzată că intimidează un club pentru o scandare! Ripostă oficială: „Suntem din Bergen și cântăm ce vrem!](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/02042024/2b0383ff-0fd1-49cb-989a-132c5cca37cc.jpg?width=195&height=130)
![Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/eb10b62d-4e8b-4b29-b680-d6f16de2ed37.jpg?width=195&height=130)
![Mourinho a făcut cea mai scumpă achiziție din istoria fotbalului turc! Primul român în top e pe locul 52](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/69e82980-ac50-4114-a939-7985ab617a0e.jpeg?width=195&height=130)