INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA

Chelsea a oficializat transferul sârbului Nemanja Matic

Articol de GSP - Publicat marti, 18 august 2009 00:00

Chelsea Londra a anunţat că a oficializat transferul mijlocaşul sârb Nemanja Matic, cumpărat de la gruparea slovacă MFK Kosice, informează site-ul oficial al formaţiei din Premier League.

Matic, în vârstă de 21 de ani, a semnat un contract valabil pentru patru ani, iar fostul său club a anunţat că l-a vândut în schimbul a 1,75 de milioane de euro. El ar putea să mai evolueze o parte din acest sezon la gruparea din Slovacia, dar sub formă de împrumut.

Mijlocaşul are două selecţii în naţionala Serbiei şi a fost în lot pentru Campionatul Europan Under 21 din această vară, însă din cauza unei accidentări a evoluat decât în prima partidă.

"Ştiu multe despre Chelsea. Am jucat alături de Branislav Ivanovic în echipă şi am discutat despre club, i-am pus multe întrebări. Eu mă consider un mijlocaş puternic, am multe de oferit şi sper că voi progresa. Le pot spune fanilor că am un psihic foarte puternic şi sunt destul de tehnic", a spus Matic, care are şi paşaport slovac.

De asemenea, Chelsea a anunţat că atacantul peruan Claudio Pizarro, care a fost sezonul trecut împrumutat la Werder Bremen, a semnat un contract definitiv cu gruparea germană. El a jucat sezonul trecut în 26 de partide în Bundesliga, reuşind 17 goluri.

NewsIn

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media

MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate

Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (2)
skrap
skrap  •  20 August 2009, 05:11

matici e un jucator promitator, lasa-l pe asta dinamoistule, dar obi mikel ca a fost la rapid 2 luni si dupa l-au dat afara ca nu e de rapid si acum e titular la chelsea..?

 •  18 August 2009, 20:23

Acum un an il vroia Timisoara si Rapid.Atat despre fotbalul romanesc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează