INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Ce răsturnare în Chelsea - Aston Villa! Nu mai e de glumă: Unai Emery joacă la titlu!

Chelsea - Aston Villa // FOTO: Getty Images
Chelsea - Aston Villa // FOTO: Getty Images

Articol de , - Publicat sambata, 27 decembrie 2025 21:26 / Actualizat sambata, 27 decembrie 2025 21:29

Aston Villa a învins-o în deplasare pe Chelsea, scor 2-1, în etapa 18 din Premier League. Elevii antrenați de Unai Emery au revenit de la 0-1 și au obținut cea de-a 11-a victorie la rând în toate competițiile.

Villa și-a egalat propriul record, stabilit în martie 1914. Emery l-a bătut pe Maresca la schimbări. Lăsat pe banca de rezervă, Ollie Watkins a intrat în minutul 59, iar până la final a marcat „dubla” care le-a adus succesul oaspeților.

Prima ocazie a venit în minutul 2 și le-a aparținut gazdelor. Palmer s-a întors și a șutat puțin pe lângă poartă. Enzo a trimis și el puțin pe lângă poarta lui Martinez (18').

Chelsea a dat lovitura în minutul 37. Joao Pedro a deviat involuntar centrarea din corner oferită de Reece James.

Repriza secundă a fost o adevărată lecție tactică pe care Emery i-a oferit-o lui Maresca, suspendat la această partidă. Watkins a intrat în locul lui Buendia (59'), iar 4 minute mai târziu a restabilit egalitatea.

Sanchez i-a respins șutul inițial, iar balonul l-a lovit și a intrat în poartă. Același Watkins i-a dat lovitura de grație lui Chelsea pe final (84'). Acesta a înscris cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Tielemans.

S-a terminat 2-1 pentru Aston Villa, formație care și-a egalat propriul record de victorii consecutive în toate competițiile (11). Își menține locul 3, cu 39 de puncte, la 3 de liderul Arsenal.

De cealaltă parte, Chelsea rămâne pe 5, cu 29 de puncte. Villa se va deplasa pe terenul lui Arsenal în etapa viitoare (30 decembrie), în timp ce Chelsea va primi vizita celor de la Bournemouth.

FINAL » Chelsea - Aston Villa 1-2

Chelsea - Aston Villa, echipele de start:

Chelsea (4-2-3-1): R. Sanchez - R. James, Badiashile, Chalobah, Cucurella - E. Fernandez, M. Caicedo - P. Neto, Palmer, A. Garnacho - Joao Pedro
Rezerve: Jorgensen, Acheampong, Adarabioyo, Andrey Santos, Delap, Estevao, W. Fofana, Gittens, M. Gusto
Antrenor: Enzo Maresca

Aston Villa (4-3-2-1): E. Martinez - Cash, Konsa, Lindelof, Maatsen - B. Kamara, Tielemans - McGinn - Rogers, Buendia - Malen
Rezerve: Bizot, Bogarde, Digne, A. Garcia, Hemmings, Jimoh-Aloba, A. Onana, J. Sancho, O. Watkins
Antrenor: Unai Emery

Citește și:
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Tenis
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Campionate
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează