INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Chelsea s-a despărţit de tehnicianul Avram Grant

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00

Managerul echipei Chelsea, Avram Grant, şi-a reziliat sâmbătă contractul cu formaţia londoneză, după două zile de negocieri cu oficialii clubului, informează AFP.

Clubul londonez, care a ratat miercuri cucerirea Ligii Campionilor, în urma finalei pierdute în faţa lui Manchester United, a confirmat despărţirea de Avram Grant, printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial.

"Toată lumea de la Chelsea îi mulţumeşte lui Avram pentru contribuţia avută de la preluarea echipei. Toate eforturile noastre se vor concentra acum pe găsirea unui nou manager pentru Chelsea şi nu vom mai face comentarii până la numirea lui", se mai arată în comunicatul clubului Chelsea.

Tehnicianul Avram Grant a semnat în decembrie 2007 un contract pe patru sezoane cu Chelsea, unde a avut atât funcţie de manager, cât şi de antrenor.

Avram Grant (52 de ani) nu a reuşit să îndeplinească niciunul din obiectivele echipei din sezonul încheiat, ratând atât câştigarea campionatului englez, cât şi Liga Campionilor, ambele trofee revenindu-i rivalei Manchester United.

sursa NewsIn

Citește și:
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
Conference League

De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie

A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia

„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează