INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Cititorii Gazetei Sporturilor oferă un verdict clar după „dubla” lui Inter » Câte procente a avut Chivu în sondaj

Cristi Chivu, aclamat de zeci de mii de oameni în Piața Domului
Cristi Chivu, aclamat de zeci de mii de oameni în Piața Domului

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 16:53 / Actualizat luni, 18 mai 2026 16:56

Inter a sărbătorit până după miezul nopții, alături de 400.000 de fani pe străzile din Milano, „eventul” câștigat sub comanda lui Cristi Chivu, la chiar primul său sezon pe banca tehnică a nerazzurrilor.

Fiesta a atins apogeul lângă Dom, unde sub privirile zecilor de mii de oameni înghesuiți în Piață pentru a le fi alături eroilor nerazzurri, jucătorii au fost prezentați pe rând, ridicând trofeele cucerite în acest sezon.

La 10 minute după miezul nopții, Chivu a cântat cu fanii interiști la microfon și apoi a ridicat de la balconul „Terrazza 21” ambele trofee, scudetto și Coppa Italia, în fața mulțimii care a petrecut mai mult decât de Revelion.

+16 FOTO

Românul a cântat „O mia Bela Madunina” și „Pazza Inter amala”, s-a dezlănțuit ca un ultras, înainte ca speakerul (același de pe San Siro) să-i strige numele de cinci ori la microfon, pe fondul focurilor de artificii.

Chivu are meritul principal pentru „event”: 68% din voturi

Gazeta Sporturilor a invitat începând de vineri cititorii la un sondaj pe tema factorilor care au condus la acest deznodământ în stagiunea 2025-2026 și a vrut să afle cui i se datorează dubla performanță a nerazzurrilor.

Tema sondajului a fost „Cine are principalul merit pentru câștigarea titlului în Serie A și a Cupei Italiei?”, iar variantele propuse de GSP.ro erau cinci. În cele 70 de ore trecute de la publicarea online, majoritatea participanților au optat în favoarea lui Chivu.

Din totalul celor 7.294 de voturi exprimate pe pagina Gazetei Sporturilor, aproape 5.000 (mai exact 4.936) l-au indicat pe antrenorul român ca principalul factor pentru triumful lui Inter.

Cititorii Gazetei Sporturilor oferă un verdict clar după „dubla” lui Inter » Câte procente a avut Chivu în sondaj
Cristi Chivu / FOTO: Imago

Mult în spate se află varianta „Jucătorii lui Inter” (1,242 de voturi), cu 18 procente ca merit la cucerirea titlului în Serie A cu trei etape înaintea finalului de campionat. Urmează argumentul „slăbiciunii adversarilor”, considerat decisiv de 874 de cititori (11%).

Nesemnificative au fost văzuți ultimii doi factori, „președintele Beppe Marotta”, cel care l-a adus pe Chivu de la Parma, punând un pariu câștigător (2%, 141 de voturi), respectiv , și „alți factori” (1%, 101 voturi).

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează