INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Sancțiune dură primită de Ranieri după scandalul de la Porto » Ce a decis UEFA în privința antrenorului Romei!

Claudio Ranieri (73 de ani) l-a atacat deschis pe Roberto Rosetti, șeful arbitrilor de la UEFA / Foto: Imago Images
Claudio Ranieri (73 de ani) l-a atacat deschis pe Roberto Rosetti, șeful arbitrilor de la UEFA / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 03 martie 2025 19:13 / Actualizat luni, 03 martie 2025 19:14

Claudio Ranieri a fost amendat cu 20.000 de euro după ce antrenorul lui AS Roma a criticat modul în care Tobias Stieier a condus prima manșă a play-off-ului din Europa League cu FC Porto (1-1) și l-a acuzat dur pe șeful arbitrilor de la UEFA, Roberto Rosetti.

Tehnicianul italian de 73 de ani a sugerat că arbitrul german a încercat în toate modurile posibile să o ajute FC Porto să câștige turul de pe „Do Dragao”, lăsând echipa giallorossa în inferioritate numerică. Totuși, capitolinii au remizat în Portugalia, iar peste o săptămână, pe „Olimpico”, au învins cu 3-2 și au ajuns în optimile de finală.

L'Equipe i-a dat nota ZERO și l-a făcut praf » Antrenorul adversarei lui FCSB își află miercuri maxisuspendarea!
EUROPA LEAGUE
L'Equipe i-a dat nota ZERO și l-a făcut praf » Antrenorul adversarei lui FCSB își află miercuri maxisuspendarea!

Claudio Ranieri n-a uitat de confruntarea de pe 13 februarie, în care mijlocașul Bryan Cristante a primit două cartonașe galbene în interval de doar nouă minute (63-72) șia fost trimis la vestiare de neamțul Stieler, la cinci minute după de Francisco Moura restabilise echilibrul pe tabelă.

Ranieri s-a plâns că n-a fost lăsat să facă o schimbare!

Antrenorul italian a declarat că a vrut să facă o înlocuire înainte de faza care a dus la golul egalizator, dar nu i s-a permis. „Am semnalizat că vom face o schimbare și asistentul știa despre intențiile noastre. Am venit cu dorința de a face un meci foarte bun și de a câștiga. Am jucat bine și sunt mulțumit de prestația echipei”, s-a plâns Ranieri.

„Nu înțeleg cum este posibil ca șeful arbitrilor UEFA, Roberto Rosetti, care este un om extrem de onest și demn, să trimită la acest meci un arbitru care întotdeauna favorizează gazdele. Din 22 de meciuri arbitrate de el, echipele oaspete au obținut nouă egaluri, iar toate celelalte partide au fost câștigate de gazde
Claudio Ranieri, antrenor AS Roma

Sancțiune dură primită de Ranieri după scandalul de la Porto » Ce a decis UEFA în privința antrenorului Romei!
Bryan Cristante este eliminat de arbitrul Tobias Stieler în turul play-off-ului din Europa League, FC Porto - AS Roma 1-1

Tehnicianul care a redresat formidabil Roma după demiterea lui Ivan Juric a explicat că „atmosfera este încinsă, publicul fluieră, iar arbitrul se lasă influențat. De ce îl desemnați pentru acest meci? Chiar nu înțeleg”. Și a mai acuzat prestația lui Tobias Stieler pentru acordarea cu prea multă ușurință a celui de-al doilea avertisment lui Cristante,

Ranieri: „Un prieten mi-a spus că tot Rosetti ni l-a trimis și pe Taylor în finala Romei de la Budapesta”

Arbitrul umbla încoace și încolo, promițând să dea cartonașe unor jucători, dar le arăta altora. În opinia mea, el aștepta doar să se întâmple ceva în careul nostru pentru a oferi victoria adversarilor. Era evident. De aceea și jucătorii s-au enervat”.

În afara acestor cuvinte tăioase, Ranieri a mai aruncat o săgeată către UEFA. La conferința de presă, pe stadionul Do Dragão, a mai spus despre Roberto Rosetti că „un prieten de-ai mei mi-a povestit că tot el l-a trimis pe Taylor în finala de la Budapesta.

Atunci înțelegi totul. Acel meci cu FC Sevilla este încă o rană pentru toți cei care țin cu Roma”. Prin urmare, antrenorul a fost pedepsit exemplar: va trebui să plătească o amendă de 20.000 de euro. Iar clubul din Cetatea Eternă a fost sancționat cu alte 11.000 pentru comportamentul disciplinar necorespunzător al echipei.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează