INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Cluburile din Germania vor putea face câte 4 schimbări în meciurile de cupă » Inovaţia care poate schimba lumea fotbalului

foto: reuters
foto: reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc - Publicat sambata, 03 decembrie 2016 12:20

Încă din runda imediat următoare, optimile de finală, echipele din Germania vor beneficia de a patra schimbare în meciurile din cupă, în cazul în care se va ajunge în prelungirile de 30 de minute.

Atât cluburile din fotbalul masculin, cât și din cel feminin, și-au dat acceptul să ia parte la proiectul-pilot al celor din Board-ul Fotbalului International (IFAB). Această regulă a fost deja aplicată cu succes la ediţia centenară a Copa America, desfășurată în această vară.

Cei de la IFAB, corpul care se ocupă cu aplicarea regulilor în fotbalul internaţional, numesc proiectul un studiu care scoate în evidenţă faptul că bunăstarea jucătorului este un factor esenţial, și vor ca această regulă să ajungă să fie aplicată la nivel mondial.

"Odată cu intrarea în prelungirile de 30 de minute, numărul maxim de schimbări permise crește de la trei la patru", au declarat surse din Federaţia Germană de Fotbal (DFB). "Regula va intra în aplicare din optimile Cupei Germaniei la feminin și din optimile competiţiei la masculin, în 6-7 februarie 2017", au anunțat nemții.

Citește și:
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Campionate
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Superliga

Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”

Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Europa League
Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează