INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OPINIE

Comentariu de Andrei Niculescu » Pacientul galez și copiii englezi

Articol de GSP - Publicat joi, 31 octombrie 2019 17:24

Nu e niciun secret că, în Anglia, Cupa Ligii e cam a treia competiție pe o scară a interesului. 

Fără să aibă farmecul ori popularitatea Cupei Angliei, căci nu e deschisă tuturor, ci doar primelor patru eșaloane, asociată mai nou, destul de bizar, cu o marcă de băuturi energizante din Thailanda, de care nu știu câți englezi au auzit, nu mai zic de gustat, competiția a căpătat consistență prin alte aspecte. În primul rând e importantă pentru că devine scena pe care pot debuta și pe care-și pot arăta calitățile tineri fotbaliști, ce cu greu ar prinde oportunități în mult prea exigentul Premier League. E o rampă de lansare, dar e una importantă, căci antrenorii îi văd la lucru pe acești copii, le observă calitățile, le analizează defectele și pot lua decizii privind viitorul lor în cunoștință de cauză.

Am văzut miercuri seară un Liverpool - Arsenal la care, așa cum spunea chiar Jürgen Klopp, ne-am bucurat de fiecare moment. „Nu-mi aduc aminte când am savurat atât de mult un meci de fotbal”, a adăugat Klopp, o declarație în stilul lui, care-l face atât de simpatic inclusiv inamicilor, căci Herr Jürgen n-a fost totuși un spectator, ci a fost parte implicată, iar echipa lui a luat cinci goluri pe propriul teren. S-a bucurat pesemne de cele cinci goluri marcate, dar cred că s-a bucurat cel mai tare de capacitatea băieților pe care i-a ales pentru acest joc de a întoarce încă un rezultat potrivnic, element care ne arată cât de mult lucrează Klopp pe latura mentală.

Văzându-i pe acești tineri de la Liverpool, de la Arsenal, de la United, Chelsea ori City mi-am adus aminte, din nou, de ostilitatea cu care unii pe la noi, unul fost selecționer, altul care abia așteaptă să i se propună funcția, critică regula impusă de FRF privind jucătorii sub 21 de ani. Nu vreau să insist pe subiect, căci l-am mai dezbătut, dar tot caut să înțeleg această intoleranță, aproape idiosincrazie, și nu reușesc. Mai ales că trăim o perioadă în care miza pe tineri în fotbal a ajuns la cote uriașe. Pesemne că promovarea unui mânz nu rostogolește atâtea comisioane precum transferul unei mârțoage, implică și o mare doză de risc, dar i-aș invita pe toți reticenții ăștia să arunce un ochi și spre marii antrenori și să vadă cum procedează ei cu acești tineri.

GARETH BALE ȘI DUREREA. ÎN COT

Real Madrid a jucat miercuri seară cel mai liniștit meci al sezonului. Un 5-0 cu codașa Leganés, conturat în primele zece minute. Așa că a fost suficient timp pentru ca oamenii veniți pe „Bernabéu” să dezbată și situația pacientului Gareth Bale, care și-a pus iar toată lumea-n cap. „Expresul de Cardiff”, așa cum era el poreclit pe vremea când mai și alerga, a devenit în ultimul timp „pacientul galez”, cam ipohondru și plin de mistere. N-a mai jucat de ceva vreme și nu se știe când va reveni. Nu se știe în public, pesemne că Zidane o fi știind câte ceva, căci Bale a solicitat să-i fie respectată intimitatea atunci când vine vorba de dosarul său medical.

Gareth își dorește să fie tratat ca orice cetățean și e dreptul lui. Problema lui e că nu știe (sau nu înțelege) că nu e un cetățean obișnuit. Cetățean obișnuit e cel care muncește zeci de ore pe săptămână pentru un salariu, mai mare sau mai mic, din care-și rupe o parte, mai mare sau mai mică, pentru a-și lua bilete la meci, pentru a-și cumpăra un tricou sau o șapcă, pentru a-și face abonament la televiziunea care transmite partidele. Bale (și ceilalți milionari din fotbal) își primesc salariile din munca omului de rând, care, da, are tot dreptul la intimitate. Dar care ar vrea să știe ce misterioase accidentări are acest băiat plătit cu 20 de milioane de euro net pe an pentru a juca mai mult golf decât fotbal. În afară, evident, de o crâncenă durere-n cot. 

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (6)
tyler_durden
tyler_durden  •  01 Noiembrie 2019, 12:50
Postat de 1mesqueunclub pe 31 Octombrie 2019, 18:20

*** *** ? Cum mai poti scrie, la acest ziar, după ce ai fost dovedit ca plagiezi articolele din presa din străinătate ?

True story. Cred ca articolul asta nu e plagiat de nicaieri, nu de alta dar nu spune nimic.

madalin_eivissa
madalin_eivissa  •  01 Noiembrie 2019, 09:37

CUPA LIGII LA NOI TREBUIA PASTRATA! RESTUL SUNT DETALII STIUTE DE TOTI!!

dvd1
dvd1  •  01 Noiembrie 2019, 00:37

regula U21 trebuie terminata imediat. Se joaca pe valoare nu pe virsta. Aia din meciul Liverpool-Arsenal poate cu 1-2 exceptii nu o sa ajunga niciodata nicaieri

Vezi toate comentariile (6)
Comentează