INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Continuă războiul dintre Newcastle și Isak » Ultimul mesaj trimis atacantului: „Am fost clari”

Alexander Isak este așteptat pe St. James' Park de fanii lui Newcastle, care speră ca atacantul suedez să renunțe la ideea transferului la Liverpool / Foto: Imago
Alexander Isak este așteptat pe St. James' Park de fanii lui Newcastle, care speră ca atacantul suedez să renunțe la ideea transferului la Liverpool / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 20 august 2025 11:05 / Actualizat miercuri, 20 august 2025 12:15

Newcastle se menține fermă pe poziții în conflictul de muncă avut cu Alexander Isak, căruia îi transmite că îl așteaptă să revină la antrenamente și la sentimente mai bune, amintindu-i că se va transfera doar în condițiile impuse de club.

Serialul comunicatelor a lansat aseară un nou episod, în contextul în care atacantul suedez a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a atacat-o ieri pe Newcastle pentru promisiunile neonorate.

Isak: „Când se încalcă promisiunile și încrederea se pierde”

„Adevărul e că s-au făcut promisiuni, iar clubul cunoaște poziția mea de multă vreme. Să pretindem acum că aceste probleme au apărut abia recent este înșelător.

Continuă războiul dintre Newcastle și Isak » Ultimul mesaj trimis atacantului: „Am fost clari”
Alexander Isak / Foto: Guliver/gettyimages

Am ales să păstrez tăcerea mult timp, în timp ce alții au vorbit. Această tăcere le-a permis unora să promoveze propria versiune a evenimentelor, deși știu foarte bine că nu reflectă ceea ce s-a discutat și s-a convenit, în realitate, în spatele ușilor închise
Alexander Isak, atacantul lui Newcastle

Când promisiunile sunt încălcate și încrederea se pierde, relația nu mai poate continua. Asta este situația în care mă aflu acum și motivul pentru care cred că o schimbare este în interesul tuturor, nu doar al meu”.

Riposta a venit la doar câteva ore distanță. Newcastle și-a reiterat poziția de a nu avea nicio intenție să-i permită lui Alexander Isak să plece, având în vedere și declarație „bombă” în care acesta a criticat dur clubul.

Au ratat toate țintele: Joao Pedro, Delap, Ekitike și Sesko!

„Mesajul transmis marți seară de conducere a fost că lui Isak trebuie să se resemneze că rămâne. Șefii consideră că Newcastle n-a avut de ales decât să rămână fermă, iar poziția clubului s-a întărit”, scrie Daily Mail.

Gruparea de pe St. James' Park a încercat să aducă măcar un înlocuitor care i-ar fi permis să ia în considerare o nouă abordare a ofertei lui Liverpool, dar a ratat pe bandă rulantă toate obiectivele: Joao Pedro, Liam Delap, Hugo Ekitike și Benjamin Sesko!

Golgheterul suedez a intrat în conflict cu conducerea clubului, forțând plecarea la Liverpool. Isak a fost lăsat în afara lotului de Eddie Howe în prima etapă din Premier League, când Newcastle a remizat (0-0) pe terenul celor de la Aston Villa.

„Cormoranii” au făcut mai multe propuneri pentru Isak în vară, dar pretențiile celor de la Newcastle au fost mai mari de fiecare dată, astfel că mutarea nu s-a concretizat. Asta pentru că Newcastle continuă să aibă pretenția de a primi 180 de milioane de euro pentru atacantul de 25 de ani!

Continuă războiul dintre Newcastle și Isak » Ultimul mesaj trimis atacantului: „Am fost clari”
Alexander Isak, în vremurile bune de la Necastle cu managerul Eddie Howe / Foto: Imago

Comunicat Newcastle: „Alex rămâne parte a familiei noastre și e binevenit când va fi gata să se alăture colegilor”

Comunicatul oficial nu lasă loc de interpretări: „Suntem dezamăgiți că am fost alertați cu privire la o postare pe rețelele de socializare a lui Isak în această seară. Alex rămâne sub contract și niciun oficial al clubului nu și-a luat vreodată angajamentul că el ar putea părăsi Newcastle United în această vară!

Vrem să ne păstrăm cei mai buni jucători, dar înțelegem și că jucătorii au propriile dorințe și le ascultăm opiniile. Așa cum li s-a explicat lui Alex și agenților săi, trebuie să luăm întotdeauna în considerare interesele lui Newcastle United, ale echipei și ale suporterilor noștri în toate deciziile. Am fost clari în a spune că nu s-au ]ndeplinit condițiile unei vânzări în această vară.

Nu prevedem că aceste condiții vor fi îndeplinite. Acesta e un club de fotbal cu tradiții de care suntem mândri și ne străduim să păstrăm atmosfera de familie. Alex rămâne parte a familiei noastre și va fi binevenit la echipă când va fi gata să se alăture colegilor săi”.

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
golf_club
golf_club  •  20 August 2025, 11:58

"Golgheterul suedezul" nu valoreaza 180 de milioane, dar clubul zice ca "nu s-au concretizat condițiile unei vânzări". Mititelu, tu esti? :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează