INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

EXCLUSIV Românul cu 54 de meciuri în Premier League vede o problemă la Chelsea: „Din cauza asta nu va lupta la titlu”

Chelsea așteaptă vizita lui Arsenal // foto: Guliver/gettyimages
Chelsea așteaptă vizita lui Arsenal // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 26 noiembrie 2025 14:14 / Actualizat miercuri, 26 noiembrie 2025 14:42

Costel Pantilimon (38 de ani), fost portar cu peste 100 de meciuri în Anglia, dintre care 54 la nivelul Premier League, explică de ce nu o vede pe Chelsea capabilă să lupte la titlu în Premier League, în ciuda ocazionalelor rezultate mari pe care albaștrii le obțin sub comanda lui Enzo Maresca.

Chelsea traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria recentă. În vară campioană mondială a cluburilor, acum locul doi în Premier League și proaspăt învingătoare de manieră spectaculoasă contra Barcelonei, 3-0 în Liga Campionilor.

În momente-cheie, meciuri tari, Costel Pantilimon îi vede pe albaștri capabili să obțină rezultate mari. Totuși, fostul portar de la Manchester City, Sunderland și Nottingham Forest nu crede că echipa londoneză are resursele pentru a lupta à la longue cu Arsenal pentru titlu.

De ce nu o consideră Costel Pantilimon „echipă de cursă lungă” pe Chelsea: „Nu o văd să lupte la titlu”

Înainte de victoria albaștrilor cu Barcelona, Pantilimon a explicat la emisiunea Premier GSP:

„Pe Chelsea o văd o echipă care într-un meci direct cu oricare dintre echipele fruntașe din Premier League să poată câștiga. Oricând. Dar nu o văd o echipă de cursă lungă. Are un lot foarte tânăr, care nu are neapărat experiența unui sezon încărcat de Premier League.

A câștigat însă Mondialul Cluburilor, o poți prinde în formă bună în finală. Are jucători de mare calitate, tineri talentați, și un punct forte foarte important: aspectul fizic. Tinerețea le oferă și partea asta de potență a ritmului, a volumului de efort, a intensității.

Pe deasupra, are un antrenor destul de preocupat de aspectul tactic. Într-un meci direct te poate surprinde oricând, dar nu-i văd de cursă lungă. Uite, au făcut mulți pași greșiți inclusiv acasă. Da, este o echipă care-ți poate pune probleme, dar nu o văd în lupta la titlu”.

Londonezii au trei victorii consecutive fără gol primit (3-0 cu Wolves, 2-0 cu Burnley, 3-0 cu Barcelona). Pe 30 noiembrie îi așteaptă un meci crucial, urmând să primească vizita liderului din Premier League, Arsenal. O victorie i-ar apropia la doar 3 puncte de „tunari” la vârful campionatului.

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Nationala
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Superliga
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează