INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EMPOLI - PARMA

Cristi Chivu, dezamăgit: „În prima repriză am arătat ca o echipă de copii împotriva unei echipe de adulți”

Cristi Chivu / Foto: Imago
Cristi Chivu / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 11 mai 2025 07:37 / Actualizat duminica, 11 mai 2025 08:36

Parma a bifat a doua înfrângere consecutivă în Serie A, 1-2 la Empoli, și are în continuare emoții în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Cruciații” sunt la 5 puncte de locul direct retrogradabil cu 2 etape înainte de final, după eșecul de la Empoli. Iar Lecce, ocupanta primului loc retrogradabil, are un meci mai puțin jucat și se pot apropia la 2 puncte.

Thomas Muller a fost sufletul petrecerii pe Allianz Arena, după ce Bayern a câștigat al 34-lea titlu!
GERMANIA
Thomas Muller a fost sufletul petrecerii pe Allianz Arena, după ce Bayern a câștigat al 34-lea titlu!

Cristi Chivu: „Am resimțit impactul abordării lui Empoli”

La conferința de presă Cristi Chivu a analizat prestația echipei sale, sâmbătă seară, și a accentuat în special pe evoluția slabă din prima repriză, când a încasat un gol (Fazzini, minutul 11) și a rămas în inferioritate, după eliminarea lui Valenti (32), pentru cumul de „galbene”.

„În prima repriză am resimțit impactul abordării lui Empoli, au fost mai determinați decât noi în dueluri și tackling-uri. Am plătit pentru asta și apoi am rămas și cu zece oameni, iar asta ne-a afectat. În repriza a doua am reușit să creăm niște dificultăți, dar și din cauza atitudinii lui Empoli, care a căzut puțin. Din punct de vedere al orgoliului și caracterului, în repriza a doua nu am nimic de reproșat, despre prima sunt multe de spus”.

Cristi Chivu despre Dennis Man: „Nu am găsit unde să-l pun”

Întrebat „care este motivul involuției de astăzi?”, Chivu a punctat: „Cu cât te apropii mai mult de poartă, cu atât devine mai dificil. În prima repriză am arătat ca o echipă de copii împotriva unei echipe de adulți. Trebuia să facem mai bine, dar trebuie să iei în considerare și faptul că am puține soluții în acest moment. Nu caut scuze. Trebuie să ne schimbăm abordarea jocului”.

Tehnicianul român n-a apelat la Dennis Man, rămas pe banca de rezerve, și a explicat și de ce: „Am rămas cu zece oameni, dar am făcut alegeri diferite, mai ales când am egalat. Nu am găsit unde să-l pun în acel moment. Camara este mai obișnuit să facă acest tip de muncă ca mijlocaș, m-am gândit la asta, dar a fost dificil să-l pun pe teren”.

Cristi Chivu despre meciurile cu Napoli și Atalanta: „Trebuie să ne regăsim energia”

Djuric a egalat, în minutul 73, dar cu 4 minute înaintea finalului, Parma a primit golul decisiv: Anjorin, 2-1. Iar pe ”cruciați” îi așteaptă acum un final de sezon incendiar: acasă cu liderul Napoli (18 mai) și apoi în deplasare, contra celei de-a 3-a clasate, Atalanta (25 mai).

„Vom avea în față doi adversari cu obiective importante, așa cum a fost Empoli astăzi. Ne-am trezit nepregătiți, trebuie să ne regăsim energia, nu putem trăi pe baza a ceea ce am făcut acum câteva săptămâni. Trebuie să fim maturi și concreți, să înțelegem momentul sezonului. Astăzi am lăsat ceva în urmă”, a punctat Chivu.

Clasamentul la zi în Serie A

Citește și:
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Altele
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Atletism
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează