INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Înaintea meciului direct, De Rossi și-a amintit că a fost coleg cu Cristi Chivu: „Cum mă simt să îl văd? Să vă zic”

Daniele de Rossi și Cristi Chivu au fost colegi la AS Roma
Daniele de Rossi și Cristi Chivu au fost colegi la AS Roma

Articol de , - Publicat vineri, 12 decembrie 2025 20:51 / Actualizat vineri, 12 decembrie 2025 20:55

Daniele De Rossi (42 de ani), antrenorul de la Genoa, a vorbit despre Cristi Chivu înaintea meciului cu Inter din etapa a 15-a din Serie A, programat duminică, de la ora 19:00.

De Rossi, tehnicianul echipei lui Dan Șucu, și-a amintit că a fost coleg cu Chivu între 2003 și 2007, până ca românul să se transfere de la Roma la Inter.

Daniele de Rossi: „Eram foarte tineri când jucam cu Chivu”

„Cum mă simt să-l văd pe Chivu pe banca adversarilor? Eram foarte tineri când jucam împreună. Pe teren, aveam mereu ceva de spus, atât din punct de vedere tactic, cât și din punct de vedere al spiritului. Cristian este un tip foarte inteligent. Victoriile sale mă bucură, evident nu și duminică seara. Merită succesul și aprecierile pozitive pe care le primește. Este un avantaj să ai pe cineva precum Cristian”.

Despre meciul cu Inter: „Vom înfrunta o echipă foarte puternică. Dacă nu joci perfect împotriva lui Inter, riști să fii umilit. Au marcat multe goluri împotriva lui Como. Vor fi furioși pentru că nu meritau să piardă împotriva lui Liverpool, iar asta s-a întâmplat din cauza unui episod nefericit.

Am pierdut cu echipele din partea de jos a clasamentului și am învins echipe mai puternice. Fiecare meci poate fi câștigat și poate fi interpretat într-un mod care ne poate aduce o seară magică, iar dacă greșim va fi responsabilitatea mea.

Înaintea meciului direct, De Rossi și-a amintit că a fost coleg cu Cristi Chivu: „Cum mă simt să îl văd? Să vă zic”
Daniele de Rossi și Cristi Chivu au fost colegi la AS Roma

De Rossi a vorbit și despre relația cu elevii săi de la Genoa: „Speram să intru în mintea jucătorilor. Prea des se pune prea mult accent pe tactică, dar asta contează doar când ai mult timp la dispoziție pentru a lucra.

Dorința pe care au arătat-o a fost incredibilă. A intra în mintea jucătorilor este important în orice ligă și în orice poziție din clasament. Un jucător care nu este motivat nu performează”.

Citește și:
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
Superliga
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Liga 3
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează