INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Tuttosport: „Chivu și lecția învățată de la Jose Mourinho”

Cristi Chivu și Jose Mourinho / Foto: Imago Images
Cristi Chivu și Jose Mourinho / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 05 mai 2026 09:01 / Actualizat marti, 05 mai 2026 09:28

Inter, cu Cristi Chivu pe bancă, a câștigat duminică seară titlul în Italia cu 3 etape înaintea încheierii sezonului în Serie A. Este calificat și în finala Cupei, în care o va întâlni pe Lazio.

Într-un comentariu pe marginea triumfului lui Inter și al lui Cristi Chivu în Serie A, cotidianul Tuttosport scrie că tehnicianul român a fost ajutat în acest sezon și de „o lecție” învățată de la celebrul Jose Mourinho.

Tuttosport: „Cristi Chivu s-a adaptat la cel mai bun sistem pentru efectivul pe care-l avea la dispoziție”

„Chivu a vrut să joace cu o linie de patru fundași, apoi s-a gândit la o așezare 3-4-2-1 și, în final, s-a adaptat la cel mai bun sistem de joc pentru efectivul pe care îl avea la dispoziție. O lecție învățată de la José Mourinho ”, scrie publicația amintită. Mourinho i-a fost antrenor românului la Inter între 2008 și 2010, iar împreună au câștigat tripla campionat - Cupa Italiei - Liga Campionilor în 2010.

Pe de altă parte, cotidianul care apare la Torino remarcă faptul că, „întâmpinat cu oarecare scepticism, antrenorul nerazzurrilor a reușit să răstoarne predicțiile care o vedeau pe Inter în urma lui Napoli și Milan la startul campionatului”.

Tuttosport: „A fost aproape ca și cum Cristi Chivu ar fi trecut prin liceu”

Un alt aspect scos în evidență de Tuttosport este modul în care Chivu s-a școlit înainte de a decide că e apt să antreneze în Serie A: „A început antrenând copiii din academia de tineret a lui Inter. A fost o alegere conștientă, deoarece, înainte de a se gândi la tactică, trebuia să învețe cum să gestioneze un grup, confruntându-se cu o generație diferită de a sa.

Cristian Chivu a simțit nevoia, ba chiar necesitatea, de a înțelege, de a învăța și de a acumula experiență. A fost un proces care a durat cinci ani, aproape ca și cum ar fi trecut prin liceu, înainte să decidă că e de ajuns și că era gata să antreneze seniorii”.

Tehnicianul român și-a început aventura în Serie A abia sezonul trecut, pe banca Parmei, pe care a preluat-o din mers și a salvat-o de la retrogradare în 13 etape fantastice. A fost examenul său de maturitate, o probă în urma căreia, exact ca olimpicii, a fost promovat direct la următorul nivel: Inter!

Clasamentul la zi în Serie A

Citește și:
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Superliga
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Campionate
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Campionate
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (1)
Gru2
Gru2  •  05 Mai 2026, 10:03

Un om care nu a ars etapele precum diverse "perle" de pe la noi ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează