INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Cristiano Ronaldo, lăsat în afara lotului pentru meciul din AFC Champions League » Decizia antrenorului Jorge Jesus

Articol de - Publicat marti, 21 octombrie 2025 19:14 / Actualizat marti, 21 octombrie 2025 19:16

Cristiano Ronaldo nu va juca miercuri pentru Al-Nassr în meciul din deplasare cu FC Goa, din a doua etapă a AFC Champions League.

Absența starului portughez a stârnit numeroase reacții, însă antrenorul Jorge Jesus (71 de ani) a venit rapid cu explicația oficială.

Cristiano Ronaldo, menajat pentru a-și gestiona forma fizică

Potrivit tehnicianului portughez, decizia nu are legătură cu o accidentare, ci cu o strategie de gestionare a efortului. În vârstă de 40 de ani, Ronaldo traversează o perioadă excelentă de formă, iar Al-Nassr preferă să-l menajeze pentru meciurile decisive din campionat și din competițiile continentale.

„Toată lumea îl iubește pe Cristiano Ronaldo, are fani peste tot. Am decis ca atunci când jucăm în afara Arabiei Saudite, el să se odihnească. Toată lumea vrea să-l vadă, dar trebuie să facem alegeri și să ne gândim la ce urmează. A rămas la Riad să se pregătească pentru următorul meci”, a explicat Jorge Jesus.

Forma excelentă a portughezului „CR7”

Cristiano Ronaldo a marcat deja 5 goluri în primele 5 meciuri din actualul sezon de Prima Ligă Saudită și alte 5 reușite în cele patru partide din preliminariile Cupei Mondiale pentru naționala Portugaliei. În ultimul meci, victoria cu 5-1 împotriva lui Al-Fateh, Cristiano a fost din nou printre remarcați.

De la sosirea sa în 2023 la Riad, Cristiano Ronaldo a reușit 99 de goluri și 21 de pase decisive în 112 meciuri oficiale pentru Al-Nassr, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, acolo unde este evaluat la 12 milioane de euro.

De-a lungul unei cariere legendare, Ronaldo a evoluat pentru Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid, Juventus și Al-Nassr, cucerind peste 35 de trofee și depășind borna de 880 de goluri marcate în competițiile oficiale.

Al-Nassr, primul loc în grupa din AFC Champions League

Formația portughezului Cristiano Ronaldo ocupă prima poziție în grupa din Liga Campionilor Asiei, cu maxim de puncte după 2 etape și un golaveraj de 7-0. FC Goa ocupă locul 4, fără puncte dar și fără gol marcat.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
andy_mihailescu86
andy_mihailescu86  •  21 Octombrie 2025, 23:35

În primul rând e AFC Champions League 2, cum ar veni, un fel de Cupa UEFA la noi. Sau mă rog, Europa League. În al doilea rând, e etapa a 3-a, nu a 2-a. În al treilea rând, Ronaldo nu a jucat nici în primele două meciuri...nu din cauza "accidentării", ci pentru că probabil nu vrea să joace acolo. Domnii de la GSP, gășiți-vă domne niște jurnaliști care să știe să se documenteze. Nu care văd ceva pe Alibaba si o iau de bună...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează