INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROMOVARE

Erou azi, șomer mâine?! A promovat la pas, dar poate fi dat afară

Daniel Farke ar putea fi demis de Leeds, foto: Getty Images
Daniel Farke ar putea fi demis de Leeds, foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 24 aprilie 2025 11:57 / Actualizat joi, 24 aprilie 2025 11:57

Leeds a promovat luni în Premier League după două sezoane petrecute în Championship. A învins-o pe Stoke, 6-0, după ce la pauză marcase deja de 5 ori. Chiar și în acest context, antrenorul echipei, Daniel Farke (48 de ani), ar putea fi demis, potrivit presei din Anglia, citată de abola.pt.

Farke nu i-ar fi convins pe conducătorii clubului englez să-l păstreze la cârma echipei în Premier League. Leeds a avut de departe cel mai bun atac din Championship, cu 89 de goluri marcate în 44 de meciuri.

Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”
RAPID
Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”

Leeds și-ar putea demite antrenorul, în ciuda promovării în Premier League

Sezonul trecut, Leeds a ajuns în finala play-off-ului de promovare, însă a pierdut pe Wembley în fața lui Southampton. Conducerea i-a acordat încredere lui Farke, iar antrenorul german a răspuns așteptărilor, având chiar șanse reale de a câștiga titlul în Championship. Se află la egalitate de puncte cu Burnley în acest moment, 94 de puncte.

Cu toate acestea, acest aspect s-ar putea să fie insuficient pentru a-i convinge pe șefii lui Leeds să continue cu el în sezonul viitor. Potrivit Daily Mail, conducerea își amintește de cele două sezoane petrecute de Farke în Premier League cu Norwich, niciunul dintre ele nefiind tocmai reușit.

În primul sezon, 2019-2020, Norwich a terminat pe ultimul loc în clasament, cu doar 21 de puncte. În al doilea, 2021-22, Farke a fost demis la începutul lunii noiembrie, după ce echipa acumulase doar 5 puncte în primele 11 etape ale campionatului.

Pentru moment, aceeași sursă susține că Leeds nu negociază cu niciun alt antrenor, dar în cadrul clubului există sentimentul că viitorul lui Daniel Farke pe Elland Road este incert.

SV Lippstadt (2009-2015), Borussia Dortmund II (2015-2017), Norwich City (2017-2021), FC Krasnodar (2022), Borussia Monchengladbach (2022-2023) și Leeds United (2023-2025) sunt echipele pe care Farke le-a antrenat de-a lungul carierei.

Clasamentul la zi din Championship

Erou azi, șomer mâine?! A promovat la pas, dar poate fi dat afară
Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează