INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Frattesi a dat cărțile pe față în relația cu Chivu: „Eram îndrăgostit și el m-a convins să nu pun piciorul în prag!”

Davide Frattesi n-a reușit să-l convingă pe Cristi Chivu că merită mai multe minute / Foto: Imago
Davide Frattesi n-a reușit să-l convingă pe Cristi Chivu că merită mai multe minute / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 23 septembrie 2026, 19:29 / Actualizat miercuri, 23 septembrie 2026 19:43

Davide Frattesi (27 de ani), mijlocașul împrumutat pentru 5 milioane de euro lui Lazio, a discutat în premieră despre anul pe care l-a petrecut la Inter sub comanda lui Cristi Chivu. „Este ușor să vorbești, dar nu cred că am plecat prea târziu”, a declarat internaționalul italian, înaintea debutului de vineri din Nations League cu Belgia.

Davide Frattesi are un început de sezon nemaipomenit în Serie A, reușind să marcheze în fiecare din primele trei etape pentru Lazio. Mutarea de la Inter sub comanda lui Gennaro Gattuso i-a priit mijlocașului care ieri a împlinit 27 de ani, reușind goluri în partidele cu Bologna (1-0), Genoa (1-0) și Udinese (2-1).

Internaționalul cu 34 de selecții și 8 goluri a fost convocat de Roberto Mancini la prima acțiune a selecționerului din această toamnă, cele patru jocuri din Nations League ale în Squadra Azzurra, cu Belgia, Franța și „dubla” cu Turcia.

Frattesi se afla pe picior de plecare în vara lui 2025, fiind deranjat că în finala Ligii Campionilor n-a fost folosit deloc de Simone Inzaghi în finala cu Bayern (0-5) de la Munchen. Davide s-ar fi transferat dacă nu venea Cristi Chivu să-l schimbe pe Inzaghi, care a semnat în Arabia Saudită cu Al-Hilal.

Frattesi a dat cărțile pe față în relația cu Chivu: „Eram îndrăgostit și el m-a convins să nu pun piciorul în prag!”
Davide Frattesi, decisiv pentru Lazio în meciul cu Bologna / FOTO: Getty Images

Frattesi: „Privind în urmă, e ușor să vorbești, dar nu cred că am plecat prea târziu. Doar Chivu m-a convins să mai stau”

Mijlocașul a fost întors din drum și și-a trecut în cont „eventul” cu Inter, chiar dacă nu a contribuit decât cu trei pase decisive în 33 de meciuri și 1.133 de minute jucate la echipa nerazzurra.

În vara trecută însă, odată cu transferurile lui Curtis Jones și Aleksandar Stankovic, Frattesi a înțeles că va avea mai puține șanse în acest sezon. Întrebat în cantonamentul de la Coverciano, unde se pregătește pentru meciul cu Belgia de pe „Olimpico”, dacă ar fi putut pleca de la Inter mai devreme, Frattesi a mărturisit că nu crede.

„Veneam după un an cu Inzaghi, cu emoții mari și goluri importante, precum cel cu Barcelona. Apoi a venit Chivu, am vorbit și am spus lucruri care m-au convins să nu pun piciorul în prag.

Nu am mai vrut să plec, și pentru că eram îndrăgostit de acea atmosferă. Privind retrospectiv, este ușor să vorbești, dar nu cred că am plecat prea târziu”.

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează