INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Dayot Upamecano, vânat de Inter și Real. Reacția bizară a directorului sportiv de la Bayern

Dayot Upamecano
Dayot Upamecano

Articol de - Publicat marti, 16 septembrie 2025 12:33 / Actualizat marti, 16 septembrie 2025 12:34

Contractul internaționalului francez Dayot Upamecano cu Bayern expiră în 2026, când poate părăsi clubul ca jucător liber.

După ce le-a prelungit contractele lui Alphonso Davies și Jamal Musiala, Dayot Upamecano a devenit prioritatea directorului sportiv Max Eberl. Însă din primăvară, când au început negocierile cu el pentru prelungirea contractului scadent în 2026, părțile n-au ajuns la un numitor comun.

Potrivit cotidianului francez L'Equipe, Upamecano câștigă unde la 16 milioane de euro pe sezon la campioana Germaniei, cu tot cu bonusuri. Apărătorul vrea să rămână, însă solicită o mărire substanțială de salariu, ceea ce contravine noii politici a clubului, orientat acum pe economii.

Max Eberl: „Tres bien! Nu cunosc alte cuvinte în limba franceză în afara acestora. De-aia nu ne înțelegem”

Discuțiile au stagnat, iar directorul sportiv Max Eberl a comentat astfel impasul în care s-a ajuns. „Negocierile se poartă în limba franceză. Tres bien! Nu cunosc alte cuvinte în limba franceză în afara acestora. Ăsta-i motivul pentru care n-am ajuns deocamdată la o înțelegere”, a comentat Eberl într-un interviu acordat cotidianului munchenez Abendzeitung.

Upamecano a fost adus de Bayern în 2021, de la RB Leipzig, în schimbul a 43 de milioane de euro. În primele sezoane a avut mari probleme, apoi și-a ridicat substanțial nivelul, iar acum este cel mai bun din defensiva bavarezilor și un titular indiscutabil la naționala Franței.

Real Madrid îl monitorizează pe Dayot Upamecano

Faptul că la anul ar putea deveni jucător liber le-au atras atenția Interului și lui Real Madrid. Potrivit revistei Sport Bild, în special Real este foarte interesată, în condițiile în care are doi apărători intrați în ultimul an de contract: Antonio Rudiger și David Alaba.

Xabi Alonso nu vrea să continue cu niciunul dintre aceștia și, în afara lui Upamecano, îl mai vrea pe Ibrahima Konate, de la Liverpool. Și lui Konate îi expiră contractul cu „cormoranii”, în 2026, și a refuzat până acum toate ofertele de prelungire!

Dayot Upamecano ar fi pentru Cristi Chivu o lovitură din toate punctele de vedere

Cristi Chivu, la rându-i, are nevoie de sânge proaspăt într-o defensivă îmbătrânită, Francesco Acerbi ajuns la 37 de ani și Stefan de Vrij la 33 de ani. Ambii, fundași centrali. Inter nu și l-a permis în această vară decât pe Manuel Akanji (30 de ani), luat cu împrumut de la Manchester City, contra 1 milion de euro.

Dar un Upamecano la parametru zero ar fi o lovitură din toate punctele de vedere. Nerazzurrrii au mai transferat în trecut de la Bayern, ultimul fiind francezul Benjamin Pavard, în schimbul a 31,4 milioane de euro.

Citește și:
Rezultat pentru istorie: Julia Sauter a încheiat concursul pe locul 17, cea mai bună clasare la Jocurile Olimpice a unei patinatoare din România!
Jocurile Olimpice
Rezultat pentru istorie: Julia Sauter a încheiat concursul pe locul 17, cea mai bună clasare la Jocurile Olimpice a unei patinatoare din România!
Între două „finale” pentru play-off, Bîrligea a dus-o pe Antonia la bal mascat
Stiri extrasport
Între două „finale” pentru play-off, Bîrligea a dus-o pe Antonia la bal mascat
Transferul la FCSB s-a făcut peste noapte: „Bă, tu chiar poți să-l aduci pe ăsta?!”
Superliga
Transferul la FCSB s-a făcut peste noapte: „Bă, tu chiar poți să-l aduci pe ăsta?!”
Acum pare incredibil! Cum a rămas Gigi Becali fără bani și a venit să se împrumute de la un oficial din Superliga
Superliga
Acum pare incredibil! Cum a rămas Gigi Becali fără bani și a venit să se împrumute de la un oficial din Superliga
Anunț de ultim moment: Dacia mută în Turcia producția noului model compact
Profit.ro
Anunț de ultim moment: Dacia mută în Turcia producția noului model compact
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Stenograme incredibile: cum negocia Craiova Maxima vânzarea de meciuri! Cămătaru: „Mi-a dat zece «garoafe»” + „«Materialul» e la Ștefănescu!” » Reacția: „Să fie de capu' lor!”

Campionul României a semnat cu Asia Express! GSP are toate detaliile


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează