INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Decizie drastică: fără victorie după primele 5 etape din La Liga, antrenorul a fost demis

Carlos Corberan, antrenorul Valenciei, a fost demis // foto: imago images
Carlos Corberan, antrenorul Valenciei, a fost demis // foto: imago images

Articol de - Publicat duminica, 13 septembrie 2026 20:07 / Actualizat duminica, 13 septembrie 2026 20:08

Duminică, Valencia i-a demis pe antrenorul Carlos Corberan și pe directorul executiv Ron Gourlay, după un început de sezon fără nicio victorie.

Cei doi s-au aflat sub o presiune tot mai mare din partea suporterilor clubului în ultimele săptămâni, din cauza formei slabe a echipei. Valencia a acumulat un singur punct în primele cinci etape ale acestui sezon, ocupând astfel ultima poziție în clasamentul din La Liga.

Carlos Corberan, antrenorul Valenciei, a fost demis

„Valencia anunță că a decis să încheie relația contractuală cu directorul executiv Ron Gourlay, precum și cu membrii echipei sale de lucru, Lisandro Isei, Hans Gillhaus, Andrés Zamora și Malek Shafei. Decizia se înscrie în dorința clubului de a începe o nouă etapă în structura sportivă și de management a departamentului de fotbal.

Clubul dorește să îi mulțumească lui Ron Gourlay pentru activitatea depusă în perioada petrecută aici.

De asemenea, Valencia a reziliat contractul existent cu antrenorul Carlos Corberan și cu staff-ul său tehnic al primei echipe. Acesta a ajuns la club în decembrie 2024 cu obiectivul de a conduce proiectul sportiv într-un moment dificil, pe care a reușit să-l schimbe, și și-a îndeplinit atribuțiile cu profesionalism, pasiune și maximă implicare pe parcursul a 72 de meciuri oficiale”, se arată în comunicatul oficial emis de Valencia.

Decizie drastică: fără victorie după primele 5 etape din La Liga, antrenorul a fost demis
Carlos Corberan, antrenorul Valenciei, a fost demis // foto: imago images

În decembrie 2024, Valencia l-a numit pe tehnicianul în vârstă de 43 de ani, care o pregătea pe West Bromwich Albion, echipă din Championship.

Valencia, care a pierdut 4 din primele 5 meciuri din noua stagiune din La Liga, a încheiat sezonul trecut pe locul al nouălea. Carlos Corberan a condus echipa până pe locul 12 în primul său sezon, după ce preluase formația când aceasta se afla pe penultimul loc al clasamentului.

Fostul director executiv al clubului Chelsea, Ron Gourlay, care a lucrat și el pentru West Bromwich Albion, s-a alăturat echipei Valencia tot în decembrie 2024.

Antrenorul echipei Valencia B, Oscar Sanchez, va prelua conducerea interimară.

Pentru „lilieci” urmează meciul cu Deportivo Alaves. Duelul din deplasare este programat marți, 15 septembrie, de la ora 21:00.

Clasamentul din La Liga

Citește și:
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Conference League
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Craiova - Egnatia, oltenii caută a doua victorie în Conference League! Echipele de start + Prezență inedită pe Oblemenco
Conference League
Craiova - Egnatia, oltenii caută a doua victorie în Conference League! Echipele de start + Prezență inedită pe Oblemenco
Jude Bellingham, luat peste picior în vestiarul lui Real pentru aceste imagini: „Omule, n-ai cum să faci așa ceva, ești nebun?!”
Campionate
Jude Bellingham, luat peste picior în vestiarul lui Real pentru aceste imagini: „Omule, n-ai cum să faci așa ceva, ești nebun?!”
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close