INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY

Declarația ciudată a lui Pep Guardiola: „Vreau ca lumea să mă uite. Dacă eram la Barcelona, aș fi fost concediat deja”

Pep Guardiola. FOTO: Imago Images
Pep Guardiola. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 16 septembrie 2025 14:17 / Actualizat marti, 16 septembrie 2025 15:58

Pep Guardiola este de 9 ani managerul lui Manchester City. Contractul îi expiră în 2027.

Guardiola a prelungit cu Manchester City anul trecut, ceea ce l-a costat căsnicia cu Cristina Serra. Dar este puțin probabil să mai rămână la „cetățeni” și după 2027. Invitat să le răspundă suporterilor pe contul de TikTok al celor de la TNT Sports, tehnicianul spaniol a fost întrebat la un moment dat cum își dorește să fie amintit în lumea fotbalului după ce se va retrage din activitate.

Replica lui Pep? „Nu vreau să fiu ținut minte. Vreau ca lumea să mă uite”, a spus el. O afirmație cel puțin curioasă, dacă nu ciudată, interpretată de mulți ca „un gest de modestie. Nu vrea să fie în centrul atenției”.

Pep Guardiola a câștigat 39 de trofee în carieră, dar nu se consideră cel mai bun antrenor din istorie

Antrenorul spaniol a câștigat nu mai puțin de 39 de trofee în carieră, cu Barcelona, Bayern și Manchester City, între care și 3 Ligi ale Campionilor, cea mai importantă și mai prestigioasă competiție a Europei. Cu toate acestea, el încă nu se consideră cel mai bun antrenor din istoria fotbalului.

Poate că Sir Alex Ferguson ar merita mai degrabă această titulatură, pentru că a fost cel mai bun când a venit vorba de titluri”, consideră el. Scoțianul a câștigat semnificativ mai multe titluri, în total 47, cu Aberdeen și cu Manchester United.

Pep Guardiola: „Dacă eram la Real Madrid sau la Barcelona, aș fi fost concediat. La City nici nu s-a pus problema”

Pep Guardiola a admis recent că stagiunea 2024-2025 a fost singura în care a fost depășit de evenimente, ratând toate obiectivele. „Mereu am știut cum să redresez situația când lucrurile nu mergeau cum trebuie, dar în sezonul acesta nu am fost în stare”, a declarat managerul lui Manchester City, într-un interviu la DAZN.

Manchester City a trebuit să se mulțumească doar cu un loc 3 în Premier League, iar Pep a recunoscut sincer: „Dacă aș fi avut acest sezon în Spania, în octombrie, noiembrie ori decembrie, n-aș mai fi fost antrenor. Barcelona sau Real Madrid m-ar fi concediat, dar asta nici măcar nu a fost în discuție aici". În plină criză, în noiembrie 2024, Guardiola a ajuns la amintitul acord cu Manchester City privind prelungirea contractului până pe 30 iunie 2027.

Citește și:
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Superliga
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese”
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Nationala
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Deputatul român era la „șpriț
Nationala
Deputatul român era la „șpriț" » Reperat printre suporterii români, pe terasele din Istanbul
Am intrat în vestiarul turcilor de la Istanbul » Ce mănâncă înainte de meci și mesajul de ultimă oră: „Respectați imnul României!”
Nationala
Am intrat în vestiarul turcilor de la Istanbul » Ce mănâncă înainte de meci și mesajul de ultimă oră: „Respectați imnul României!”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează