INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Marele Fabio Capello îl laudă pe Cristi Chivu: „Sunt încântat de ceea ce face”

Fabio Capello l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru evoluțiile lui Parma. FOTO: Imago
Fabio Capello l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru evoluțiile lui Parma. FOTO: Imago

Articol de - Publicat joi, 10 aprilie 2025 12:34 / Actualizat joi, 10 aprilie 2025 13:05

Fabio Capello (78 ani) s-a arătat încântat de evoluțiile celor de la Parma sub comanda lui Cristi Chivu (44 ani).

Fostul mare fotbalist și antrenor italian a avut numai cuvinte de laudă pentru Chivu. Capello consideră că Parma arată mult mai bine sub comanda sa și apreciază modul în care acesta s-a integrat fotbalului italian din postura de antrenor.

I-a tăiat elanul lui Andrei Rațiu legat de un transfer spectaculos: „Asta mă deranjează”
TRANSFER
I-a tăiat elanul lui Andrei Rațiu legat de un transfer spectaculos: „Asta mă deranjează”

Fabio Capello, despre Cristi Chivu: „Sunt foarte încântat de ceea ce face la Parma”

„Chivu este un băiat modest, inteligent. Eu l-am dorit pe vremea când era jucător la Ajax și eu antrenor la AS Roma. Sunt foarte încântat de ceea ce face la Parma. Este o persoană extraordinară.

Inteligența pe care o avea ca jucător se demonstrează și în meciurile din Serie A. Cunoaște foarte bine situația în care se află acum, și a aplicat principiul și conceptul unui fotbal bazat pe muncă, sacrificiu și gestionarea soluțiilor.

Ca antrenor, trebuie să înțelegi momentele și să știi cum să le gestionezi. Nu te încăpățânezi să urmezi o filozofie decât dacă este a ta. Bravo, Cristi Chivu! Îl felicit pentru modul cum s-a adaptat la noul său rol”, a declarat Fabio Capello, conform ParmaToday.

De-a lungul carierei sale de antrenor, Fabio Capello a antrenat formații precum AC Milan, Real Madrid, și Juventus. Pe lângă echipele de club, italianul a fost selecționer al Angliei și al Rusiei.

Din palmaresul său fac parte Liga Campionilor (1993/1994 - AC Milan), Supercupa Europei (1994/1995 - AC Milan), 5 Serie A (4 cu AC Milan și unul cu AS Roma) și 2 La Liga (Real Madrid).

Cristi Chivu a fost lăudat și de publicația Gazzetta dello Sport după egalul cu Inter

După remiza 2-2 cu Inter, Gazzetta dello Sport l-a lăudat în mod deosebit pe Cristi Chivu: „Unde găsești un antrenor care să revină de la 0-2 la 2-2 împotriva primei echipe din clasament și care, imediat ce pune piciorul în sala de presă, unde toată lumea este gata să-l sanctifice, ridică mâinile și își cere scuze?

Într-o astfel de situație ar fi normal să-și umfle pieptul și să savureze clipa de glorie. Cristi Chivu, pe de altă parte, spune: «Fără regrete pentru ocaziile din final, ci doar pentru că l-am pus în dificultate pe Almqvist cerându-i lucruri pe care nu putea să facă «”.

„Mi-am cerut scuze lui și echipei. Am crezut ar fi putut merge mai bine, dar am am pus echipa în dificultate”, declarase Cristi Chivu în această privință, după meci.

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează