INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROBLEMĂ

Dezastru pentru fostul internațional englez » A pierdut o avere la jocurile de noroc

Dele Alli a pierdut aproape 170.000 de euro la cazino / foto: Instagram @dele
Dele Alli a pierdut aproape 170.000 de euro la cazino / foto: Instagram @dele

Articol de - Publicat luni, 09 februarie 2026 13:52 / Actualizat luni, 09 februarie 2026 14:27

Dele Alli (29 de ani), mijlocaș liber de contract, a pierdut aproape 170.000 de euro în doar câteva zile, în urma unor sesiuni de poker nocturne la un cazinou din Londra.

Fostul star de la Tottenham a acumulat în mod repetat pierderi de 28.000 de euro pe noapte, potrivit presei britanice.

Dele Alli a pierdut aproape 170.000 de euro la cazinou

Fostul jucător de la Tottenham a fost văzut frecvent participând la partide de poker până târziu în noapte la „The Victoria Casino”, în centrul Londrei, unde se pare că a înregistrat pierderi constante de aproximativ 28.000 de euro pe sesiune.

În timp ce își caută o nouă echipă, Alli ar fi devenit un client fidel al cazinoului, unde pierde mult mai mult decât câștigă.

Un expert al jocului de poker a declarat pentru publicația Daily Mailpierderile lui Alli au fost atât de mari încât a început să fie descris de ceilalți clienți ai cazinoului drept o „balenă”, un termen din argoul pokerului pentru un jucător fără prea multă îndemânare, dar care pierde sume considerabile.

„Toți așteptam cu nerăbdare ca Dele să vină la cazinou, deoarece «prinderea unei balene» este visul oricărui jucător serios. De îndată ce ajunge se creează o agitație pentru a intra la masa la care joacă el, pentru că știm că sunt bani ușor de făcut. A venit aproape în fiecare zi în ultimele două săptămâni, de obicei la primele ore ale dimineții. Uneori este singur, alteori cu un anturaj. Urcă la mesele de poker cu mize mari, joacă câteva ore și, de obicei, pierde 25.000 de lire (aproximativ 28.000 de euro) de fiecare dată, sumă care, îmi imaginez, este limita zilnică de credit pe care i-a acordat-o cazinoul”, a declarat jucătorul, potrivit publicației menționate anterior.

Este destul de trist, pentru că nu vorbește niciodată cu nimeni și nu pare să fie atât de fericit. Știm cu toții că nu duce lipsă de bani și nu pare prea deranjat să piardă atât de mult, ceea ce este minunat pentru noi.

- Expert în poker

Dezastru pentru fostul internațional englez » A pierdut o avere la jocurile de noroc
Dele Alli la Campionatul Mondial din 2018

  • Averea lui Alli este estimată la 23 de milioane de euro, dar în ultimii ani s-a confruntat cu probleme profesionale și personale care i-au zdruncinat o carieră ce promitea un statut de superstar. După desprățirea de Como, englezul a rămas fără echipă.

  • Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota lui pe piață este de 1.5 milioane de euro.

A fost considerat unul dintre cei mai buni jucători ai generației sale și a fost selecționat de 37 de ori pentru naționala Angliei în perioada sa de glorie, jucând un rol cheie în parcursul echipei până în semifinalele Cupei Mondiale din 2018.

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează