INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Deși unchiul său a făcut istorie în culorile Barcei, Rafa Nadal se visează președintele Realului

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Catalin Dumitrescu - Publicat miercuri, 08 februarie 2017 22:34

Fostul număr unu mondial din lumea tenisului este unul dintre cei mai mari fani ai lui Real Madrid. El este unul din membri de onoare ai clubului deținător al Champions League. Cei de la Real l-au susținut prin declarații anul trecut, atunci când Nadal a fost acuzat că nu a trecut un test antidoping.

Recent el a declarat că ar fi incantat sa devină președinte al clubului madrilen.

"Bineînțeles că mi-aș dori sa devin președintele clubului. Nu se știe ce ne rezervă viitorul. În orice caz, avem un președinte bun acum și nu cred să fie nevoie de mine prea curând!", a declarat Nadal.

Real Madrid a avut 19 președinți în cei 115 ani de existență a clubului. Florentino Perez actualul președinte este în funcție din 2009. El a condus Realul în 14 din ultimii 17 ani (2000-2006 și apoi din 2009 până în prezent).

Rafa Nadal, 30 de ani, a câștigat în cariera sa nu mai puțin de 14 titluri de Grand Șlem. Anul acesta a atins finala lui Australian Open, după doi ani de secetă, pierdută în fața lui Roger Federer. Simpatia lui Rafa pentru Real este cu atât mai inedită cu cât unchiul sau, Miguel Angel Nadal, supranumit La Bestia, a evoluat în peste 200 de meciuri pentru rivala, FC Barcelona, între 1991-1999. Printre altele a făcut parte din celebra echipă antrenată de Johann Cruyff, care a adus prima Cupă a Campionilor, 1991-1992, în vitrina clubului catalan.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează