INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BULGARIA

Dimitar Berbatov, apoape de a fi răpit în Bulgaria: „Am crezut că e sfârșitul meu”

Articol de - Publicat miercuri, 29 octombrie 2025 20:07 / Actualizat miercuri, 29 octombrie 2025 20:09

Dimitar Berbatov (44 de ani), fostul atacant al lui Manchester United și Tottenham, a rememorat un episod „terifiant” de la începutul carierei sale în Bulgaria, când a crezut că este răpit de un club rival și s-a temut de violență dacă ar fi refuzat să semneze contractul.

Situația s-a rezolvat fără agresiuni, dar incidentul, petrecut pe când avea 18 ani, l-a făcut să realizeze că trebuia să „se maturizeze rapid”.

Berbatov a fost dus de un coechipier la o întâlnire forțată

Într-o discuție la podcastul „Rio Ferdinand Presents”, Berbatov și-a amintit de perioada în care era un tânăr promițător la CSKA Sofia. Într-o zi, după un antrenament, un coechipier l-a dus la o întâlnire cu liderul unui alt club.

„Începeam să-mi arăt calitățile pe teren. De obicei, când un jucător se remarcă, cluburile fac oferte, întreabă de contract, de preț. Dar în țara mea era diferit. Era mai mult de genul: „Ăla de acolo? Bine, aduceți-l aici”, a explicat el.

„După antrenament, nu aveam mașină. Un coechipier mi-a spus: „Vino cu mine, trebuie să te duc la un prieten de-al meu”.

Eram puțin naiv, am avut încredere în el pentru că jucam în aceeași echipă. Am urcat în mașină și m-a dus la un restaurant. La o masă stătea un tip singur.

La alte trei mese, stăteau niște tipi uriași, niște „dulapuri”, tipicii bărbați balcanici, așezați în spatele lui, uitându-se înfricoșător”, a povestit Berbatov.

„Tipul care m-a dus acolo a spus: „Du-te acolo, așează-te, ne vedem mai târziu”. Celălalt bărbat a spus: „Vino aici, așează-te”. M-am așezat și m-am gândit: „Ce se întâmplă? Trebuie să-l sun pe tata”. Bărbatul a început să vorbească: „Știi cum îmi spun? Îmi spun bucătarul”, a continuat bulgarul, conform A Bola.

Fostul atacant s-a temut că, dacă ar fi refuzat cererea bărbatului, ar fi putut fi agresat sau chiar mai rău.

„Știm cine ești. Vrem să schimbi echipa. Te vrem în echipa noastră”. Eu am răspuns: „Da, dar eu joc la CSKA Sofia și îmi place acolo”.

El a replicat: „Ne ocupăm noi de asta. Nu-ți face griji”. Ceilalți tipi continuau să stea așezați și eu eram intimidat, gândindu-mă că trebuie să-l sun pe tata. Am stat acolo vreo două sau trei ore și, la final, mi-a permis să-l sun pe tata.

„Vorbeam foarte repede cu tata, iar el spunea: „Calmează-te, respiră”.

Și eu: „Ce naiba? O să mă răpească și eu nu vreau să merg, vreau să merg acasă”.

El a răspuns: „Ok, ok. Lasă-mă să văd ce pot face. O să-l sun pe tip”. În cele din urmă, cineva a dat un apel, iar „șefii” celor două echipe au ajuns la un acord ca eu să nu plec, să rămân unde eram”, a povestit el.

„În acea situație, la 18 ani, știind cum funcționau lucrurile în Bulgaria la acea vreme, m-am gândit: „E sfârșitul meu. Trebuie să spun da, altfel poate mă bat, nu știu”.

Dar tata a apărut, m-a luat în mașină și am simțit o ușurare enormă. Asta m-a făcut să realizez că trebuia să cresc repede și să devin bărbat foarte devreme”, a concluzionat Berbatov.

Ce a urmat în cariera bulgarului

Episodul a avut loc la sfârșitul anilor 1990. Berbatov avea să părăsească CSKA Sofia în 2001, când Bayer Leverkusen l-a transferat pentru puțin peste un milion de euro. După un început discret în Germania, atacantul s-a impus, ajungând în finala Ligii Campionilor în primul său sezon complet și devenind un golgheter prolific.

În 2006, s-a transferat la Tottenham și, doi ani mai târziu, a semnat cu Manchester United pentru aproximativ 35 de milioane de euro, o sumă record pentru club la acea vreme.

Citește și:
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Superliga
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Campionate
Ce scrie presa din Italia după Genoa - Inter și nota primită de Cristi Chivu: „L-a condamnat”
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
Superliga
Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează