INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  VIOLENŢE ÎN ARGENTINA

Două persoane au decedat în confruntările dintre suporterii argentinieni! :O

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 martie 2010 00:00

Două persoane au decedat şi mai multe au fost arestate în urma confruntărilor violente ce au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, între suporterii a trei cluburi argentiniene de fotbal, a anunţat poliţia locală, informează AFP.

Juan Albertos Bustos, în vârstă de 34 de ani, a fost împuşcat de huligani la Rosario, în timp ce alături de el se aflau soţia sa şi copilul său. Bustos era fiul unui fost şef al galeriei echipei Rosario Central, care se află în conflict în prezent cu o altă facţiune. Poliţia argentiniană a reţinut un suspect în acest caz.

La Florencia Varela, un bărbat în vârstă de 21 de ani, Gonzalo Galarza, a decedat în urma unei altercaţii între două grupuri de fani care îşi doresc controlul asupra unei facţiuni de suporteri ai echipei Defensa y Justicia.

Într-o altă confruntare între suporteri, la La Plata, un fost membru al unei facţiuni de susţinători ai echipei Estudiantes a fost rănit prin împuşcare. Patru persoane au fost arestate.

Săptămâna trecută, un poliţist a decedat în timpul unor altercaţii între suporterii echipei Estudiantes.

Mediafax

Citește și:
Cele 7 noi reguli impuse la Mondial vin și în Superliga » Adio „schemei Târnovanu”!
Superliga
Cele 7 noi reguli impuse la Mondial vin și în Superliga » Adio „schemei Târnovanu”!
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”
Superliga
Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Superliga
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (1)
 •  13 Martie 2010, 17:59

R.I.P. Saracie, lipsa de educatie, violenta, lipsa de organizare, fanatism. Trist...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează