INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL

Eduardo a revenit pe teren!

Eduardo da Silva
Eduardo da Silva

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 decembrie 2008 00:00

Atacantul croat de origine braziliană, Eduardo, indisponibil din luna februarie din cauza unei grave accidentări la piciorul stâng, a evoluat marţi într-o partidă pe care rezervele lui Arsenal au susţinut-o împotriva celor ale lui Portsmouth, informează BBC.

Jucătorul în vârstă de 24 de ani a bifat primele 45 de minute ale întâlnirii, iar la finalul acesteia s-a declarat bucuros că a revenit pentru prima oară pe gazon în actuala stagiune. "Sunt foarte mulţumit pentru că am început să joc din nou după 10 luni de pauză. Am simţit puţin disconfort la muşchii picioarelor, dar în două săptămâni voi fi apt din puncte de vedere fizic. Sper ca de acum înainte voi progresa de la meci la meci", a afirmat atacantul grupării londoneze.

Eduardo s-a accidentat în luna februarie a acestui an într-o partidă de campionat cu Birmingham. Internaţionalul croat a suferit o dubla fractură la tibia, peroneul şi glezna piciorului stâng în urma unei intervenţii brutale a fundaşului Martin Taylor.

NewsIn

Citește și:
A marcat împotriva României, iar apoi a făcut marele anunț în fața a peste 50.000 de suporteri
Liga Națiunilor
A marcat împotriva României, iar apoi a făcut marele anunț în fața a peste 50.000 de suporteri
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala

Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967

Nici polonezilor nu le-a venit să creadă! După miezul nopții, i-a trimis un mesaj neașteptat reporterului GSP

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (5)
 •  17 Decembrie 2008, 16:56

rosicky revine in martie

 •  17 Decembrie 2008, 14:44

de rosicky ce se aude ? mai revine si el ? :(

 •  17 Decembrie 2008, 13:56

Cica posa a fost stearsa... Ziar de amatori pfff...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează