INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Satul cu 4 supermarket-uri ia cu asalt Bundesliga: n-are gară, dar se laudă cu 3 brutării! Acolo a jucat românul Cătălin Răcănel

Elversberg se anunță o destinație destul de neobișnuită în viitorul sezon din Bundesliga. Atât pentru echipele adverse, cât și pentru suporterii acestora, care vor trebui să facă ceva eforturi pentru a ajunge la meciuri / FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 13:41 / Actualizat luni, 18 mai 2026 14:07

Elversberg a promovat spectaculos, direct în Bundesliga, de pe locul doi în liga secundă, în detrimentul lui Paderborn și al lui Hannover 96, la care joacă fundașul Virgil Ghiță.

Elversberg se anunță o destinație destul de neobișnuită în viitorul sezon din Bundesliga. Atât pentru echipele adverse, cât și pentru suporterii acestora, care vor trebui să facă ceva eforturi pentru a ajunge la meciuri.

Elversberg are 4 supermarket-uri, două benzinării și două hoteluri

Satul în sine are doar 7.500 de suflete, iar comuna, cu totul, numără 12.800 de locuitori. Tocmai pentru că așezarea este atât de mică, edilii n-au considerat că ar avea nevoie de-o gară!

Iar în cazul deplasărilor cu mașinile, trebuie să te înarmezi cu răbdare dacă vrei să pui benzină. În urbe nu sunt decât două stații care livrează carburant! Și în ceea ce privește o posibilă cazare se poate vorbi despre o adevărată provocare, întrucât comuna dispune de numai două hoteluri.

+2 FOTO

În schimb, edilii îi asigură pe suporterii vizitatori că nu vor face foamea. La Elversberg sunt trei brutării și chiar patru supermarket-uri! Tabloidul Bild a ținut să scoată în evidență și faptul că satul n-are culoare politică: „Primarul nu este înregimentat în niciun partid”.

Povestea lui SV Elversberg a început la o halbă cu bere

Satul cu 4 supermarket-uri ia cu asalt Bundesliga: n-are gară, dar se laudă cu 3 brutării! Acolo a jucat românul Cătălin Răcănel
Președintele lui Elversberg, Dominik Holzer (foto, stânga)

În spatele ascensiunii senzaționale a lui SV Elversberg (SVE) se află Frank Holzer (73). Fost jucător profesionist la Saarbrücken și Eintracht Braunschweig, Holzer a preluat compania farmaceutică „Ursapharm” după ce și-a terminat studiile în domeniu.

În afara lui SVE, compania cu sediul în Saarbrücken o sponsorizează și pe campioana Bayern München, cu produsul său de îngrijire a ochilor, „Hylo”.

Fiul lui Holzer, Dominik (44 de ani), a preluat președinția clubului de la tatăl său avea 28 de ani și recent le-a povestit jurnaliștilor de la Bild cum a început ascensiunea lui Elversberg: „La un moment dat, eu și tatăl meu am stat împreună la o bere și ne-am gândit dacă ar fi posibil să transformăm SVE într-o echipă de divizie secundă, printr-o planificare serioasă și rațională”. La vremea respectivă, echipa încă juca în liga a patra, de regulă în fața a numai 400 de spectatori.

Nick Woltemade, Paul Wanner și...Cătălin Răcănel!

Printre jucătorii cunoscuții care au trecut pe la Elversberg se numără Nick Woltemade, acum la Newcastle, Paul Wanner, în prezent coechipierul lui Dennis Man la PSV Eindhoven, dar și un român.

Este vorba despre Cătălin Răcănel, care a ajuns la SVE în 1998, de la Borussia Neunkirchen. Născut la București, acum în vârstă de 49 de ani, mijlocașul a evoluat acolo timp de un sezon, după care s-a transferat la Eintracht Trier.

Satul cu 4 supermarket-uri ia cu asalt Bundesliga: n-are gară, dar se laudă cu 3 brutării! Acolo a jucat românul Cătălin Răcănel
Cătălin Răcănel, pe vremea când îmbrăca tricoul lui FC St. Pauli

De la Trier, Răcănel a ajuns în Bundesliga, la FC St Pauli, unde a jucat doi ani (2001 - 2003) și a bifat 7 meciuri în Bundesliga!

Citește și:
Intezis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Stiri extrasport
Intezis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Lionel Messi, prima reacție după „șocul” trăit de Argentina cu Insulele Capului Verde
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lionel Messi, prima reacție după „șocul” trăit de Argentina cu Insulele Capului Verde
Imaginile care nu s-au văzut la TV! Gestul lui Vozinha, după Argentina - Capul Verde, face înconjurul planetei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Imaginile care nu s-au văzut la TV! Gestul lui Vozinha, după Argentina - Capul Verde, face înconjurul planetei
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (2)
Van_Basten88
Van_Basten88  •  21 Mai 2026, 23:30

La una dintre brutarii plamadeste chiar Mitica.

cirus11
cirus11  •  18 Mai 2026, 14:20

Satuc, satuc dar cu stadion de 10000 de locuri full tot timpul...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează