INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LEVERKUSEN

Erik ten Hag, OUT de la Leverkusen! Dat afară după două etape

Erik Ten Hag, dat afară de la Bayer Leverkusen/ foto Imago Images
Erik Ten Hag, dat afară de la Bayer Leverkusen/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 01 septembrie 2025 12:59 / Actualizat luni, 01 septembrie 2025 17:09

Erik ten Hag a fost dat afară de Bayer Leverkusen. Olandezul a rezistat doar două etape de Bundesliga pe banca „aspirinelor”.

Aventura lui Ten Hag pe la fosta campioană din Bundesliga s-a încheiat abrupt. După 3-3 cu Werder Bremen în weekend, conducerea clubului s-a reunit luni dimineață și a luat decizia să-l demită pe batav.

Erik ten Hag, dat afară de la Bayer Leverkusen

Conform specialistului în mercato Fabrizio Romano, Ten Hag a fost anunțat că e dat afară în jurul orei 12:00. El îi luase locul lui Xabi Alonso după finalul stagiunii trecute, spaniolul plecând la Real Madrid.

Erik ten Hag a bifat doar 3 meciuri la Bayer Leverkusen, două în campionat și unul în Cupa Germaniei. În Bundesliga, „aspirinele” au pierdut cu Hoffenheim, scor 1-2, și au remizat cu Bremen, 3-3. În Cupă au câștigat cu semiprofesioniștii de la Grossaspach, scor 4-0.

Partida care le-a pus capac șefilor de pe BayArena a fost cea de sâmbătă. Leverkusen a avut 3-1 și om în plus cu Bremen, dar a fost egalată în final, iar soarta lui Ten Hag la echipa germană a fost pecetluită.

Bayer 04 Leverkusen s-a despărțit de antrenorul principal Erik ten Hag, cu efect imediat. Antrenamentele vor fi preluate, pentru moment, de către staff-ul tehnic.

- comunicat Bayer Leverkusen

Încă o demitere pentru Erik ten Hag. Carieră în prăbușire

Pentru olandez, demiterea de la cârma lui Leverkusen e o adevărată lovitură. În mai puțin de un an, el a fost dat afară de al doilea club.

În octombrie 2024 a fost concediat de Manchester United, a rămas liber până la finalul sezonului trecut, iar în vară semna cu Leverkusen, unde a bifat cel mai scurt mandat din cariera de antrenor.

Olandezul le-a pregătit până acum pe Go Ahead Eagles, Bayern II, Utrecht, Ajax, Manchester United și Leverkusen. Are în palmares 3 titluri și două Cupe în Olanda, cu Ajax, o Cupă a Ligii Angliei și o Cupă a Angliei, ambele cu „diavolii”.

Ca antrenor al lui Ajax a bifat și o semifinală de Champions League, în sezonul 2018-2019.

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (3)
FanFCCraiova
FanFCCraiova  •  01 Septembrie 2025, 13:51

Nu am inteles niciodata de ce au semnat cu el , este limitat stiau ce a facut la MUnited, si cum a fost dat afara

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  01 Septembrie 2025, 13:48

Ar fi bun de fcsb! Dar Gigi îi are pe Pintilie si Haralambie! Slavă Domnului!

rumunek
rumunek  •  01 Septembrie 2025, 13:42

Cred că urmează Edi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează