INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CONDAMNARE

Vicecăpitanul echipei a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, dar clubul n-avea habar! Situație incredibilă

Evan Press a fost condamnat la închisoare // foto: South Wales Police via Daily Mirror
Evan Press a fost condamnat la închisoare // foto: South Wales Police via Daily Mirror

Articol de - Publicat luni, 24 martie 2025 12:22 / Actualizat luni, 24 martie 2025 12:24

Mijlocașul galez Evan Press, 24 de ani, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru trafic de cocaină, dar a continuat să joace, clubul aflând despre caz abia după comunicarea sentinței. Echipa lui, Barry Town United, este de 7 ori campioană în Țara Galilor.

Caz incredibil în prima ligă din Țara Galilor: vicecăpitanul lui Barry Town United, o echipă semiprofesionistă, a fost găsit vinovat de trafic de cocaină și, în consecință, condamnat la doi ani și jumătate în spatele gratiilor.

Curios este că echipa de care aparține a aflat foarte târziu despre acuzații și cazul în sine, abia la 30 de minute după ce judecătorul a comunicat sentința!

Kosovo a ajutat România » Cum a profitat naționala de promovarea kosovarilor în Liga B
ROMÂNIA
Kosovo a ajutat România » Cum a profitat naționala de promovarea kosovarilor în Liga B

Vicecăpitanul echipei a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, dar clubul n-avea habar despre caz!

„Să fiu complet sincer, am auzit despre asta abia în ziua în care a fost condamnat. Nu ne-a spus niciodată. Am aflat despre asta abia la o jumătate de oră după condamnarea de pe 19 martie, când am fost contactați de un membru al familiei lui”, a transmis un purtător de cuvânt al clubului, citat de Wales Online.

Practic, clubului i-a fost adusă la cunoștință situația la mai bine de o lună după ce Evan Press pledase vinovat în acest caz, recunoscând că a făcut trafic de cocaină în perioada februarie 2021 - noiembrie 2023 în Cardiff.

Înfățișarea în instanță în cadrul căreia fotbalistul și-a recunoscut vina a avut loc pe 11 februarie. De atunci, Evan Press a mai jucat de 3 ori pentru Barry Town, la 0-2 cu Connah's, 4-3 cu Briton Ferry și 2-1 cu Aberystwyth.

Același purtător de cuvânt a mai spus:

„Din momentul sentinței am mai auzit frânturi despre acest caz, dar nu avem toate informațiile. Încă procesăm veștile, este un adevărat șoc. Evan este un tânăr minunat, face parte din clubul nostru de 7 ani. A comis o greșeală și, din câte înțeleg, asta s-a întâmplat acum ceva timp. Suntem o familie care vrea ca jucătorii noștri să fie modele”.

Evan Press a jucat 187 de meciuri pentru Barry Town, în care a înscris 11 goluri. Contractul lui este scadent în vară, la finele sezonului, dar clubul nu îl va mai plăti câtă vreme se va afla în spatele gratiilor, pentru că remunerația lui depinde de aparițiile pe teren.

Citește și:
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Superliga
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close