Ezequiel Lavezzi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am cunoscut întunericul, am fost internat”

Ezequeil Lavezzi, fost internațional argentinian cu 51 de selecții, și-a început cariera în țara sa natală, la Estudiantes. Ulterior, acesta a mai evoluat pentru Genoa, San Lorenzo, Napoli și PSG și și-a încheiat cariera în 2019 la Hebei China Fortune.

Ezequiel Lavezzi: „M-am lăsat pe mâna psihologilor și a altor specialiști dintr-o clinică”

„El Pocho” s-a confensat într-un interviu amplu pentru Corriere della Sera: „Am fost internat într-o clinică și acum sunt bine, dar parcursul meu nu s-a încheiat. Vreau să trăiesc pentru copiii mei. Pocho? Era numele câinelui meu care a murit: îl chema Pocholo”.

Ezequiuel Lavezzi s-a confruntat în ultimii ani cu depresia și a ales să ceară ajutorul celor dragi. Astfel, fostul atacant al lui Napoli și PSG a ales să se interneze într-o clinică.

„Datorită sprijinului soției și familiei mele, m-am lăsat pe mâna psihologilor și a altor specialiști dintr-o clinică. Parcursul meu nu s-a încheiat. Celor care suferă la fel le spun: Cereți ajutor!

Am cunoscut întunericul. Îmi făceam rău. Mie și celor din jurul meu. Alternam depresia cu crize de anxietate. Nu eram niciodată lucid, aveam capul plin de gânduri negative”.

O situație din care iese și datorită nașterii celui de-al doilea fiu: „A venit într-un moment dificil al vieții mele, m-a ajutat să mă salvez. Mă învață un nou mod de a fi tată”.

Din Punta del Este, unde a început recuperarea sa, Lavezzi dă asigurări: „Am trecut printr-o perioadă dificilă, dar acum sunt bine. Sunt un om mai conștient și mai matur. Simt recunoștință: faptul că am fost atât de rău m-a schimbat ca persoană”.

În jurul său, în cel mai greu moment, au apărut voci care speculau pe seama stării sale: „Dacă m-au rănit? Da, dar erau lucruri pe care nu le puteam controla. Eram singurul care știa cu adevărat prin ce trec”.

Ezequiel Lavezzi // foto: Imago Images

Ezequiel Lavezzi, despre retragerea timpurie: „A fost un gest de respect față de fotbal”

Între timp, fotbalul rămâne în plan secund. „A fost și va fi mereu cel mai bun prieten al meu. Dar acum sunt bine așa”, spune el, fără nostalgie. Chiar și decizia de a se retrage la 34 de ani a venit din această conștientizare: „Eram obosit, simțeam că a venit momentul să mă opresc și voiam să o fac cât încă eram la un nivel înalt. A fost un gest de respect față de fotbal. Mingea m-a salvat.”

Pentru Lavezzi, fotbalul a fost, înainte de a fi o carieră, o cale de scăpare. O copilărie complicată, părinți separați, o mamă mereu la muncă și strada ca alternativă: „În cartierul meu se vindeau droguri, se umbla cu arme. Fără minge, nu știu unde aș fi ajuns”.

Cu toate acestea, a existat și un moment în care renunțase: „De la 13 la 15 ani, m-am apucat de meseria de electrician. Fotbalul mă plictisea, așa cum mi s-a mai întâmplat și în alte momente ale carierei. Într-o zi, însă, am jucat un meci cu prietenii, iar niște impresari m-au remarcat și mi-au propus să revin: «Dar trebuie să începi să duci o viață de profesionist». Am acceptat”.

Oferta din Italia a apărut imediat. Lavezzi era dorit de Atalanta, care era dispusă să ofere o sumă mai mare, însă: „Apoi a apărut Napoli. Pentru noi, argentinienii, era orașul lui Maradona. Am renunțat la bani, dar simțeam că trebuie să aleg tricoul azzurro”.

„Am fost copleșit de afecțiunea și pasiunea napoletanilor”, povestește el, descriind scene cotidiene ieșite din comun, precum „50 de fani sub casă în fiecare dimineață.” Sub acel tricou s-a născut „El Pocho” - o poreclă legată de o amintire personală: „era numele câinelui meu care a murit, îl chema Pocholo” - și s-a născut o poveste sportivă importantă: revenirea lui Napoli în Liga Campionilor.

„La vremea aceea, era o nebunie. A fost o poveste de dragoste incredibilă și o legătură care nu se va rupe. În Italia, pentru mine există doar Napoli”.

Transferul la Paris Saint-Germain a fost un alt capitol, într-un proiect la început de drum care avea să devină ulterior unul de succes: „M-am simțit bine. Nimic nu va depăși Napoli, locul pe care l-am iubit cel mai mult”.

În viața sa de acum, fotbalul este o prezență distantă, rezumată la câteva meciuri urmărite la televizor. Ceea ce contează acum pentru Lavezzi este prezentul, familia sa: „Vreau să fiu o persoană care nu uită prin ce a trecut, care reușește să îmbrățișeze simplitatea și să se bucure de familie. Vreau să trăiesc, am norocul de a avea doi copii, cel mai mare dar al vieții”.