INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

FC Barcelona ar putea renunţa la redesignul arenei Camp Nou din cauza crizei financiare

Camp Nou +6   FOTO
Camp Nou

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 decembrie 2009 00:00

FC Barcelona este pe punctul de a opri proiectul arhitectului britanic Norman Foster de remodelare a celei mai mari arene fotbalistice din Europa, Camp Nou. Arena ar fi strălucit în serile în care se disputau partide, urmînd să fie un simbol al oraşului.

Un sondaj efectuat în rîndul membrilor clubului arată că deşi aceştia sunt în favoarea unui stadion modernizat şi a dezvoltării urbane în jurul acestuia, o majoritate a celor ce sunt soci (membri cotizanţi) consideră că în contextul crizei financiare globale este un moment nepotrivit pentru a vinde arena Miniestadi şi alte active ale clubului pentru a finanţa o remodelare scumpă.

De asemenea, şi vicepreşedintele clubului Alfons Godall a sugerat în presa catalană că autorităţile au pus obstacole în calea realizării acestei modernizări, oficialul Barcelonei spunînd că este foarte posibilă menţinerea situaţiei actuale şi reanalizarea opţiunilor pentru modernizarea Camp Nou.

Iată câteva imagini ce arată viziunea arhitectului britanic Norman Foster pentru remodernizarea stadionului catalan:

Citește și:
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Superliga
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
Campionate
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (1)
 •  18 Decembrie 2009, 15:06

Astia au in proiect arene care arata din alte lumi si noi inca dam la lopata mocirla de langa stadioane, si mai vrem sa avem pretentii in Europa sau pe plan mondial. Rusine frf, lpf si celor din conducerea cluburilor. Sarbatori nefericite !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează