INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DESPĂRȚIRE

Mesajul lui Florin Bratu, la două zile după ce a fost dat afară: „Sunt convins”

Florin Bratu, tehnician liber de contract
Florin Bratu, tehnician liber de contract

Articol de - Publicat joi, 15 octombrie 2026 14:00 / Actualizat joi, 15 octombrie 2026 14:16

Florin Bratu (46 de ani) a transmis un mesaj pe Instagram, la două zile după despărțirea de Partizani Tirana, formație din prima ligă a Albaniei.

Antrenorul a vorbit despre experiența din ultimele patru luni și a explicat că rezultatele sub așteptări au dus la încheierea colaborării cu gruparea albaneză.

Bratu a fost demis luni, la o zi după înfrângerea suferită pe teren propriu în derby-ul cu KF Tirana, scor 1-3, în etapa a șasea a campionatului.

Tehnicianul român a avut un început modest de sezon, iar Partizani ocupă locul 9 în clasament, penultimul, cu numai patru puncte acumulate în primele șase etape.

La două zile după anunțul oficial al despărțirii, Bratu a publicat un mesaj în care le-a mulțumit conducătorilor, jucătorilor, membrilor staffului și suporterilor. Acesta a precizat că pleacă de la Partizani cu fruntea sus și că experiența din Albania îl va ajuta în continuarea carierei.

Florin Bratu, mesaj după despărțirea de Partizani Tirana: „Plec cu fruntea sus”

Bratu a explicat că despărțirea de Partizani a fost decisă de comun acord cu oficialii clubului, după aproape patru luni petrecute pe banca tehnică.

„După aproape patru luni la conducerea echipei Partizani Tirana, am decis, de comun acord cu conducerea clubului, să încheiem colaborarea noastră.

A fost o perioadă intensă, cu multă muncă, provocări și responsabilitate, în care am încercat în fiecare zi să construim o echipă competitivă, cu identitate și mentalitate de învingător.

Fotbalul este judecat prin rezultate, iar la un club cu tradiția și ambițiile lui Partizani, așteptările sunt întotdeauna mari. Le-am înțeles și le-am respectat din prima zi.

Sunt însă convins că, dincolo de rezultate, munca, implicarea și principiile după care construiești rămân esențiale.

Mulțumesc conducerii clubului pentru încrederea acordată, jucătorilor pentru efortul depus, colegilor din staff pentru profesionalism și suporterilor pentru pasiunea lor.

Plec cu fruntea sus, cu respect pentru acest club și cu convingerea că fiecare experiență te face mai puternic și mai pregătit pentru ceea ce urmează. Mult succes, Partizani Tirana!”, a transmis Florin Bratu.

Citește și:
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat »  Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Altele
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat » Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Stadionul din România, caz de Dosarele X! Poarta de acces? O spărtură într-un zid de beton
Atletism
Stadionul din România, caz de Dosarele X! Poarta de acces? O spărtură într-un zid de beton
Vlad Chiricheș face dezvăluiri din vestiarul naționalei: „Nu știu dacă a mai spus-o cineva până acum”
Nationala
Vlad Chiricheș face dezvăluiri din vestiarul naționalei: „Nu știu dacă a mai spus-o cineva până acum”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează