Articol de GSP - Publicat luni, 30 septembrie 2019 13:54
Suad Besirevic a murit la 56 de ani. Fostul atacant sloven a marcat două goluri într-unul dintre cele mai surprinzătoare eșecuri din istoria europeană a fotbalului românesc, Apollon Limassol - Universitatea Craiova 3-0.
În ediția 1991/1992 a Ligii Campionilor, Universitatea Craiova i-a întâlnit pe ciprioții de la Apollon Limassol. Oltenii au câștigat partida tur 2-0, iar returul părea o simplă formalitate.
Ciprioții au întors miraculos rezultatul, erou fiind regretatul Suad Besirevic. Primul gol marcat de sloven a venit după o gafă colosală a lui Florin Prunea.
Gafa comisă de Florin Prunea
Echipa Craiovei din meciul cu Limassol: Prunea - Dănuț Bică, Mihai Popescu, Emil Săndoi, Nicolae Zamfir - Pavel Badea, Gheorghe Barbu, Gheoghe Ciurea, Silvian Cristescu, Vasile Mănăilă - Eugen Neagoe
Antrenor: Sorin Cârțu
CV Besirevic
Besirevic a fost un atacant extrem de prolific, marcând 134 de goluri pentru echipele de club la care a evoluat. Pe lista formațiilor se numără Svoboda, Slovan Ljubljana, Borac Banja, Rijeka, Apollon Limassol, Celje, Aris Limassol și Omonia Aradippou.
În cariera de antrenor, Besirevic le-a pregătit pe NK Ljubljana, Olimpija Ljubljana, Bela Krajina, Sencur, Svoboda.