Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 04 octombrie 2025 15:03 / Actualizat sambata, 04 octombrie 2025 16:40
Andre Schurrle (34 de ani) s-a retras prea devreme din fotbal, în iulie 2020, după ce a jucat ultima oară la Dortmund. Câștigător al titlului la turneul final din Africa de Sud 2014, fosta extremă stângă a lui Leverkusen, Wolfburg, Chelsea, Dortmund, Fulham și Spartak Moscova s-a apucat de sporturi extreme.
După ce și-a agățat ghetele în cui la doar 29 de ani, germanul s-a lansat într-o carieră cu totul diferită. În ultimii ani, Schurrle s-a bucurat de diverse provocări extreme de drumeții în Europa. În ianuarie, a finalizat o aventură foarte solicitantă, „Iceman”, în cadrul căreia a urcat un munte într-un frig teribil, purtând doar pantaloni scurți!

Last Soul Ultra are loc în Germania. 100 de sportivi vor lupta pentru glorie pe un traseu extrem de greu de 6,7 km!
Potrivit informațiilor publicate de The Sun, Andre Schurrle duce pasiunea sa pentru sporturile extreme la un nou nivel. De data aceasta, germanul va participa la un ultra maraton epic. The Last Soul Ultra are loc în Germania, unde 100 de sportivi vor lupta pentru glorie pe un traseu de 6,7 km.
Concurenții trebuie să parcurgă un tur pe oră, iar ultimul sportiv rămas în picioare este declarat câștigător! Proba de rezistență extremă îi va putea lăsa pe unii participapanți în agonie. Totuși, Schurrle nu e speriat de cea mai importantă cursă din viața sa.

„Sunt fascinat de cât de departe poți ajunge când corpul tău strigă deja să te oprești. Acest moment – când doar mintea ta ia decizia – este esența Last Soul Ultra.
Sunt anumite lucruri pe care le consider provocări. Vreau să profit de aceste momente dificile din viața mea. Desigur, asta implică și extreme. Dar, sincer să fiu, nu simt că am ajuns la sporturi extreme”.
Cândva, Schurrle a fost considerat una dintre cele mai valoroase extreme din Europa, după ce a jucat în Bundesliga la Mainz și Bayer Leverkusen.

Chelsea l-a transferat în anul 2013 pentru suma de 18 milioane de lire sterline și Andre a marcat 14 goluri în 65 de jocuri, câștigând Premier League și Carabao Cup sub conducerea lui Jose Mourinho.