INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Fostul campion din Premier League a semnat cu Wythenshawe FC

Antonio Valencia, prezentat oficial la Wythenshawe FC / foto: Imago Images
Antonio Valencia, prezentat oficial la Wythenshawe FC / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2026 15:37 / Actualizat luni, 06 aprilie 2026 15:50

Antonio Valencia, câștigător a două titluri în Premier League cu Manchester United, a semnat cu Wythenshawe FC, o echipă de amatori din Anglia.

Retras din fotbal în 2021, ecuadorianul revine pe teren la vârstă de 40 de ani, alături de o serie de foști jucători din Premier League.

Antonio Valencia, prezentat la Wythenshawe FC

Fostul fundaș dreapta al lui Manchester United, Antonio Valencia, a anunțat că revine în fotbal la cinci ani de la retragerea din 2021, pentru a juca pentru o echipă din ligile inferioare ale Angliei.

Antonio Valencia este cea mai recentă achiziție a unui club unde mai evoluează jucători precum Papiss Cisse, Emile Heskey, Danny Drinkwater, Stephen Ireland și Joleon Lescott. Echipa plină de vedete se descurcă de minune în Prima Divizie a Ligii de Fotbal a Veteranilor din Cheshire în acest sezon, Wythenshawe ocupând primul loc cu șapte victorii din șapte meciuri și un golaveraj de +54, potrivit The Sun.

Venirea ecuadorianului la echipă a fost anunțată într-un mesaj special, pe rețelele de socializare ale clubului.

Bun venit, Antonio Valencia!

De la ridicarea de trofee la cel mai înalt nivel până la aducerea experienței sale în echipa noastră.

Un câștigător. Un lider. O legendă a Diavolilor Roșii.

Acum unul de-al nostru!

- mesajul postat de Wythenshawe FC

Fostul campion din Premier League a semnat cu Wythenshawe FC
Antonio Valencia, prezentat oficial la Wythenshawe FC / foto: instagram @wythyvetsfc

Valencia s-a alăturat echipei United de la Wigan Athletic în 2009 și a câștigat două titluri în Premier League, o Cupă a Angliei, două Cupe ale Ligii, dar și un trofeu al Europa League.

De-a lungul deceniului petrecut pe Old Trafford, fostul căpitan al lui United a jucat în peste 330 de meciuri în toate competițiile. Valencia a câștigat chiar și premiul pentru „Jucătorul Anului al clubului” de două ori și a fost numit în „Echipa Anului” din Premier League de către Federația Engleză de Fotbal pentru sezonul 2009/10.

A părăsit clubul în 2019 și a jucat la echipa ecuadoriană LDU Quito și la cea mexicană Queretaro, înainte de a se retrage în 2021.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează