INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NUMIRE

Fostul star din Premier League este noul antrenor al campioanei Ungariei, Ferencvaros!

Steven Gerrard (stânga) și Robbie Keane (dreapta) / Foto: Imago Images
Steven Gerrard (stânga) și Robbie Keane (dreapta) / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 ianuarie 2025 09:58 / Actualizat marti, 07 ianuarie 2025 10:31

Robbie Keane (44 de ani) este noul antrenor al lui Ferencvaros, ocupanta locului secund din prima ligă a Ungariei. Fostul internațional irlandez îl va înlocui astfel pe Pascal Jansen (51 de ani), care a plecat de la Ferencvaros pentru a o prelua pe New York City FC.

Ferencvaros va fi a treia echipă antrenată de Keane, după ATK din India și Maccabi Tel Aviv din Israel.

Cel mai tatuat jucător din Liga 1: „Corpul meu e o operă de artă!” + Ce alimente consumă și cum i-au schimbat copiii viața
INEDIT
Cel mai tatuat jucător din Liga 1: „Corpul meu e o operă de artă!” + Ce alimente consumă și cum i-au schimbat copiii viața

Robbie Keane este noul antrenor de la Ferencvaros

„Vă anunțăm că succesorul lui Pascal Jansen pentru a banca tehnică a echipei care a câștigat de 35 de ori campionatul și de 24 de ori cupa este Robbie Keane, fost jucător cu 146 de selecții la naționala Irlandei. Noul antrenor a semnat luni contractul, iar marți va zbura în Spania, unde echipa se află în cantonament”, a fost comunicatul oficial al celor de la Ferencvaros.

Fostul star din Premier League este noul antrenor al campioanei Ungariei, Ferencvaros!
Sursă foto: Ferencvaros

Ferencvaros se află pe poziția secundă în campionatul Ungariei, la un punct în spatele liderului Puskas Academy, dar cu un meci mai puțin disputat. De asemenea, clubul din Ungaria se află pe locul 16 în grupa unică din Europa League, cu 9 puncte obținute după primele 6 etape. În competiția europeană, Ferencvaros mai are de jucat cu Eintracht Frankfurt și cu AZ Alkmaar.

Robbie Keane și-a început cariera de antrenor în 2018, la ATK, în India, unde a evoluat și ca jucător. Apoi, Keane i-a fost secund selecționerului Mick McCarthy la naționala Irlandei, post pe care l-a ocupat și la Middlesbrough, care era antrenată atunci de fostul său coleg de la Tottenham, Jonathan Woodgate.

Același rol l-a avut și la Leeds United, în sezonul 2022-2023, când antrenorul echipei era Sam Allardyce. Robbie Keane a devenit apoi antrenorul principal al celor de la Maccabi Tel Aviv, alături de care a reușit să câștige titlul și cupa în singurul sezon în care a stat pe banca israelienilor. De asemenea, Keane a reușit să califice echipa în ultimele 16 în Conference League.

Ca jucător, Robbie Keane a evoluat pentru Wolverhampton Wanderers, Coventry City, Inter Milan, Leeds United în două rânduri, Tottenham în două rânduri, Liverpool, Celtic, West Ham United, LA Galaxy și Aston Villa, iar cariera și-a încheiat-o în India, la ATK, unde a fost antrenor-jucător. Robbie Keane este cel mai bun marcator din istoria naționalei Irlandei, cu 68 de goluri marcate în 146 de selecții.

Citește și:
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga
Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Aduc în România primul coupe sport electric chinezesc! » Care este prețul de pornire
Noutati auto
Aduc în România primul coupe sport electric chinezesc! » Care este prețul de pornire
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close