INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ALIANZA LIMA

Fostul stelist Mendoza e refuzat în campionatul peruan: "Ştiam că s-a retras, are alte activităţi" :D

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iulie 2010 00:00

Liber de contract după despărţirea de Diyarbakirspor, Andres Mendoza are probleme să-şi continue cariera profesionistă. Deşi impresarul său l-a propus la Alianza Lima, conducătorii clubului peruan refuză orice negociere: "Credeam că s-a retras. Ce nevoie avem de el?".

Agentul Jose Moreno a comentat situaţia, lăsînd să se înţeleagă că Mendoza ar fi dispus să renunţe chiar şi la o parte din pretenţiile financiare pentru a putea continua să joace:

"Pînă acum un an, Andres nu voia să revină în Peru pentru siguranţa familiei sale. Acum, locuieşte la Lima şi ar fi încîntat să poată evolua pentru Alianza. Se simte bine acolo, îl bucură faptul că ar putea să fie din nou pe teren", a explicat Moreno.

Răspunsul oficialilor clubului? "Ştim că e retras, am auzit că e dedicat altor activităţi", a comentat preşedintele Guillermo Alarcon.

Andres Mendoza, 32 de ani (44 de selecţii,8 goluri în naţională), a evoluat de-a lungul carierei la Sporting Cristal (Peru), FC Brugge (Belgia), Metalurg Doneţk (Ucraina), Marseille (Franţa), Dinamo Moscova (Rusia), Steaua, Monarcas Morelia (Mexic) şi Diyarbakirspor (Turcia).

În perioada pe care a petrecut-o în Ghencea, "Condorul" a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători de către fanii roş-albaştrilor. Patronul Gigi Becali a hotărît să renunţe la el în vara lui 2008 din cauza contractului pe care îl avea.

2 goluri şi 8 pase decisive a reuşit Mendoza în cele 15 jocuri pe care le-a disputat pentru Steaua

6.33 este media notelor obţinute de peruvian în Gazeta Sporturilor, fiind al treilea după Robinson Zapata şi Mirel Rădoi în sezonul 2007-2008

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (2)
mateiserban
mateiserban  •  16 Iulie 2010, 13:34

ce da ca are 32 de ani? asta e mai bun ca dodel si daca-l scoli din somn

pipitahiguain
pipitahiguain  •  16 Iulie 2010, 12:02

daca ramanea la steaua ,facea treaba

Vezi toate comentariile (2)
Comentează