INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AUSTRIA

Fostul număr 3 mondial și câștigător de US Open este acum fotbalist în Austria! „Să lupte pentru postul de titular”

Fostul tenismen Dominic Thiem s-a apucat de fotbal // foto: X
Fostul tenismen Dominic Thiem s-a apucat de fotbal // foto: X

Articol de , - Publicat sambata, 25 iulie 2026 12:42 / Actualizat sambata, 25 iulie 2026 13:22

Dominic Thiem (32 de ani), fost număr trei mondial în clasamentul ATP și câștigător al Grand Slam-ului de la US Open în 2020, a luat o decizie total neașteptată în viața sportivă, după ce s-a retras din tenisul profesionist la sfârșitul anului 2024. Pasiunea pentru fotbal s-a concretizat după cariera de tenismen, încheiată la 30 de ani, iar acum a dat racheta pe minge și este gata să intre în competiție.

Fostul tenismen austriac, în vârstă de 32 de ani, a semnat oficial cu amatorii de la Badener AC, un club care evoluează în 2. Klasse Triestingtal, corespondentă celei de-a opta divizii a fotbalului austriac.

Mutarea acestuia la echipa de fotbal fost impulsionată de prietenia cu unul dintre jucătorii lotului, însă experiența pe terenul de fotbal nu este o premieră absolută pentru Thiem.

Fostul tenismen Dominic Thiem s-a apucat de fotbal

Înainte de această nouă etapă, fostul campion austriac disputase deja zece meciuri oficiale și marcase un gol pentru SC Lichtenwörth, clubul din orașul său natal, potrivit abola.pt.

În ciuda palmaresului din tenisul mondial, Thiem nu va beneficia de tratament preferențial. Conducerea clubului Badener AC a ținut să sublinieze că trecutul acestuia pe marile scene ale circuitului ATP nu-i garantează un loc în primul unsprezece, motiv pentru care va trebui să-și câștige locul la antrenamente, la fel ca orice alt jucător.

„Am auzit că este un jucător bun. Are un prieten la club și sper că va juca foarte bine aici. Toată lumea trebuie să lupte pentru un loc în primul «11»”, a declarat Sergej Petrovic, șeful secției de fotbal a clubului.

Fostul număr 3 mondial și câștigător de US Open este acum fotbalist în Austria! „Să lupte pentru postul de titular”
Fostul tenismen Dominic Thiem s-a apucat de fotbal

Dominic Thiem și-a încheiat oficial cariera în tenis după turneul de la Viena din 2024. De-a lungul carierei a cucerit 17 titluri ATP, cel mai important fiind US Open 2020, unde l-a învins pe Alexander Zverev după o revenire spectaculoasă de la 0-2 la seturi.

Cariera sa a fost însă afectată de accidentarea gravă la încheietura mâinii drepte, suferită în 2021, care nu i-a mai permis să revină la nivelul care l-a consacrat. Pe lângă trofeul de la New York, Thiem a mai disputat finale la Roland Garros (2018 și 2019), ambele pierdute în fața lui Rafael Nadal, precum și finala Australian Open 2020, unde a fost învins de Novak Djokovic. De asemenea, a jucat de două ori și finala Turneului Campionilor.

Fostul număr 3 mondial și câștigător de US Open este acum fotbalist în Austria! „Să lupte pentru postul de titular”
Dominic Thiem la US Open 2022 Foto: Imago

Ambasador la Supercupa Europei

Legătura lui Thiem cu fotbalul nu se oprește la activitatea din teren. Austriacul a fost desemnat și ambasador oficial al Austriei pentru Supercupa Europei, care va avea loc pe 12 august, la Salzburg, între Paris Saint-Germain și Aston Villa, meci care le aduce față în față pe câștigătoarele UEFA Champions League, respectiv Europa League.

Citește și:
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Superliga
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
securinamo89
securinamo89  •  25 Iulie 2026, 14:36

Sut Thiem si Tarnovanu scapa iarasi mingea in plasa.

doar.dinamo_bucuresti
doar.dinamo_bucuresti  •  25 Iulie 2026, 13:23

Nu-l vrei la fecefecesebe ??

Vezi toate comentariile (2)
Comentează