INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DISPARIȚIA LUI SALA

FOTO Au fost făcute publice primele imagini cu avionul prăbușit în care se afla Emiliano Sala: „Este vizibil un ocupant al avionului, în interior” » Atenție, vă pot afecta emoțional!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 04 februarie 2019 13:15

David Mearns, specialistul care a condus misiunea privată de căutare a avionului în care se afla Emiliano Sala, a declarat că echipa care s-a ocupat de acest caz a fost șocată să vadă că epava aeronavei a fost găsită intactă.

„Cea mai mare surpriză pentru noi a fost că avionul este în mare parte intact. Ne așteptam să-l găsim bucăți. E frânt, dar mare parte din el este acolo. Am localizat aeronava la 63 de metri sub apă, la puțin timp după ce am început căutările private. Apoi am chemat o navă mai mare, GEO Ocean III, care are camere subacvatice operate prin telecomandă și lumini speciale, și ne-a confirmat că într-adevăr acela este avionul.

Au văzut numărul de înregistrare de pe el. Dacă vor fi condițiile necesare, GEO Ocean III mai poate investiga zona timp de două zile, cât mai e valabil contractul. Să sperăm că vor obține și alte informații. Există posibilitatea ca Emiliano Sala și David Ibbotson să fie la bordul avionului, așa că vor lua măsuri în acest sens. Rolul lor este însă de a găsi cauzele prăbușirii aparatului. Am vorbit cu familia lui Sala și cu agentul lui aseară, își doresc cu disperare să fie recuperat avionul. Acum ei cred că e responsabilitatea guvernului să ia măsuri”, a declarat David Mearns.

Ulterior, Departamentul de investigații ale accidentelor aeriene din Marea Britanie a emis un comunicat prin care informează că „din păcate, este vizibil un ocupant al avionului, în interior, în imaginile pe care le avem până acum”.

imaginile făcute publice de la locul prăbușirii

Fotbalistul Sala, 28 de ani, și pilotul Ibbotson, 59 de ani, au dispărut cu avionul deasupra Canalului Mânecii pe 21 ianuarie.

Vezi și:

VIDEO Tatăl lui Sala a aflat vestea tragică: „Nu pot să cred. E un coșmar. Sunt disperat

Citește și:
A depus armele, după Farul - Dinamo, și a numit cele două favorite la titlu: „Noi nu mai avem nicio șansă”
Superliga
A depus armele, după Farul - Dinamo, și a numit cele două favorite la titlu: „Noi nu mai avem nicio șansă”
Inter - Torino 2-1 » Echipa lui Cristi Chivu, prima semifinalistă în Cupa Italiei
Campionate
Inter - Torino 2-1 » Echipa lui Cristi Chivu, prima semifinalistă în Cupa Italiei
Învins de Dinamo, Ianis Zicu a răbufnit: „Urât! Ăsta e cuvântul”
Superliga
Învins de Dinamo, Ianis Zicu a răbufnit: „Urât! Ăsta e cuvântul”
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Superliga
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (14)
alexandru.popescu
alexandru.popescu  •  04 Februarie 2019, 14:19

Nu e nici dracu in avion, ce vad astia??

badeadorian
badeadorian  •  04 Februarie 2019, 16:42
Postat de Pier Vaian pe 04 Februarie 2019, 16:37

traiti dupa lege si nimic rau nu se poate intampla

Pe hartie suna bine si pompos frazele de acest gen . Teoria ca teoria ....practica ne omoara !!!.

2351309371807304
Pier Vaian  •  04 Februarie 2019, 16:37

traiti dupa lege si nimic rau nu se poate intampla

Vezi toate comentariile (14)
Comentează