INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SIRIA

Francezii au descoperit unde au fost plănuite atentatele din 13 noiembrie » Centru de comandă ISIS sub stadion!

Așa arată văzut din satelit stadionul Municipal de 20.000 de locuri din Raqqa
Așa arată văzut din satelit stadionul Municipal de 20.000 de locuri din Raqqa

Articol de - Publicat joi, 03 decembrie 2015 00:00

Francezii vor să elimine amenințările de genul atentatelor din 13 noiembrie de la Paris și plănuiesc noi bombardamente vizînd tunelele de sub tribunele arenei din nord-estul Siriei.

Francezii au descoperit că atentatele teroriste de la Paris de pe 13 noiembrie au fost plănuite într-un stadion de fotbal. Și de aceea vor să distrugă Arena Municipală din Raqqa, oraș în nord-estul Siriei. Mai precis, rețeaua de buncăre și tuneluri de sub tribune, unde s-ar afla structura de comandă a ISIS!

Potrivit ziarului Le Figaro, serviciile secrete au strîns date de la informatori și de la foștii deținuți în interiorul stadionului, relevînd existența unei intense "activități electronice" în zonă.

Din birourile subterane ar pleca ordinele de acțiune către jihadiștii Statului Islamic și acolo ar fi și depozite de arme și muniție, și celule "moștenite" de la sirieni, destinate foștilor prizonieri politici.

Parisul a efectuat mai multe raiduri aviatice, bombardînd obiective din Raqqa, parte a planurilor Coaliției anti-ISIS de represalii după masacrul din 13 noiembrie.

O delegație a serviciilor secrete s-a deplasat recent la Damasc pentru a obține de la autoritățile siriene planurile stadionului vizat, supranumit "bîrlogul teroriștilor" și localizat în suburbiile din estul orașului sirian controlat de ISIS.

În pregătire și un atac la sol

Situația la Raqqa este tensionată, activiștii anti-ISIS care lucrează clandestin dezvăluind sporirea măsurilor de securitate. Islamiștii au intensificat controalele și organizează filtre pentru a-i prinde pe spioni.

Geniștii au pus la punct strategii noi defensive, cu tranșee, ziduri de ciment, tuneluri și capcane explozive. Mobilizarea e generată de o posibilă ofensivă terestră a brigăzilor kurde YPG și a rebelilor sirieni, coordonați de 50 de agenți ai forțelor speciale SUA.

129de morți și 350 de răniți e bilanțul seriei de atentate teroriste ale ISIS de pe 13 noiembrie, de la Paris

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează