INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA / PREMIER LEAGUE

Gabriel Obertan este aproape de un transfer la Manchester United

Articol de GSP - Publicat luni, 06 iulie 2009 00:00

Campioana Angliei, Manchester United, negociază cu reprezentanţii lui Girondins Bordeaux transferul internaţionalulului francez de tineret, Gabriel Obertan, informează NewsIn.

Cele două părţi s-au înţeles deja asupra preţului, dar nu au dorit să facă publică suma pentru care ar urma să se efectueze tranzacţia.

"Este o posibilitate uriaşă. Manchester îl vrea pe jucător, iar noi suntem foarte bucuroşi să-l vedem pe Gabriel evoluând pentru un club aşa de mare.
Totul se va rezolva în perioada următoare", a spus preşedintele lui Girondins, Jean-Louis Triaud.

Obertan, în vârstă de 20 de ani, evoluează ca mijlocaş de bandă, iar de serviciile sale s-au interesate echipe precum Arsenal, Chelsea, Inter Milano sau AC Milan. În returul ediţiei 2008-2009 din Ligue 1, acesta a fost împrumutat de Bordeaux, deţinătoarea titlului, la Lorient.

Dacă tranzacţia se va oficializa, fotbalistului francez va fi al treilea transfer al lui Manchester din această vară, după Antonio Valencia şi Michael Owen.

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina

Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV

„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează