INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARBITRU FIFA

GALERIE FOTO O româncă de 23 de ani visează să ajungă arbitru FIFA pe listele Franței!

FOTO: Facebook +11   FOTO
FOTO: Facebook

Articol de - Publicat joi, 01 noiembrie 2018 12:36

Bianca Giuran a dat recent lovitura de începere la Nice - Marseille în Ligue 1. Constănțeanca de 23 de ani arbitrează în prezent în eșalonul secund feminin din Hexagon, iar planul e ca în 2022 să devină ”cavaler” internațional pe listele Franței.

Pe 21 octombrie, meciul Nice - OM din prima ligă franceză a avut un preludiu simbolic. Lovitura de începere a fost dată de o fată de 23 ani, invitată special pe teren printre vedetele Ballotelli, Mandanda, Rami, Strootman sau Payet. Numele ei: Bianca Giuran.

"Am fost aleasă pentru a participa la «Zilele arbitrajului» din Hexagon, celebrate și prin astfel de momente", spune constănțeanca stabilită pe Coasta de Azur. Puștoaica provine dintr-o familie în care fluierul și cartonașele au făcut parte din recuzita zilnică. Tatăl, Iulian, a activat în lotul național de arbitri, a condus meciuri la L1 și apoi a devenit observator. Iar Bianca și-a început și ea aventura de "fluieraș" încă de la vârsta de 13 ani.

Trambulina prin "Erasmus"

În țară, a arbitrat în diviziile din Constanța și Ilfov, a absolvit Facultatea de Kinetoterapie la București și, profitând de o bursă Erasmus la Nisa, la Universitatea "Sophia Antipolis", și-a încercat norocul pe gazon și în Franța. Iar din noiembrie 2015 a început să urce vertiginos în cariera de arbitru după ce a trecut un examen pentru a-și putea echivala calificarea din România.

Acum, are delegări inclusiv la liga secundă feminină din Franța, iar în vară pregătește promovarea pentru primul eșalon valoric! "Am reușit la început să sar peste șapte trepte într-un singur sezon. A fost «Wow!». M-au remarcat la niște întâlniri regionale, m-au invitat direct la un examen superior și așa am reușit să urc foarte repede", povestește Bianca. Țelul cel mare speră să și-l atingă în 2022: "Visez ca în patru ani să obțin în Franța ecusonul FIFA".

Kinetoterapeut pe Coasta de Azur

Bianca e decisă să se stabilească definitiv în Hexagon, unde are deja un job de kinetoterapeut: "Simt că aici e viitorul meu din toate punctele de vedere. În materie de arbitraj, nu era locul meu în România, unde fotbalul feminin nu e dezvoltat. Nu aveam perspective. Nu se compară cu nivelul și posibilitățile din Franța". 

"La început, din inerție, mă adresam jucătoarelor pe teren în limba română. Firește, se uitau lung la mine și nu înțelegeau ce spun. Reveneam imediat în franceză! Acum am trecut peste această obișnuință"  Bianca Giuran

"A fost o mare plăcere să fiu alături de atâtea vedete la Nice cu Marseille. Jucătorii lui Marseille mi s-au părut foarte modești și civilizați. Îmi urau succes, credeau că voi face parte din brigada jocului"  Bianca Giuran

110 euro e baremul de arbitraj la nivelul atins în prezent de Bianca Giuran: în plus, mai obține în funcție de meci indemnizații suplimentare de transport și diurne

Citește și:
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Superliga
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Superliga
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close