INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

„Opriți influencerii și pornografia!” » Gareth Southgate, fostul selecționer al Angliei, discurs exploziv

Gareth Southgate / Foto: Getty Images
Gareth Southgate / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 19 martie 2025 12:47 / Actualizat miercuri, 19 martie 2025 13:18

Gareth Southgate, fostul selecționer al Angliei, a declarat că se teme că tinerii petrec prea mult timp jucând jocuri video, pariind la jocuri de noroc și urmărind pornografie. „Au nevoie de niște modele mai puternice decât influencerii din mediul online”, a spus Southgate (54 de ani).

Într-un discurs numit Richard Dimbleby Lecture (o prelegere anuală de televiziune în memoria Richard Dimbleby, jurnalist BBC), Gareth Southgate a mai vorbit și despre penalty-ul ratat la Euro 1996, despre care a precizat că nu l-a lăsat niciodată să-l definească. „Dar acel moment încă mă bântuie și cred că mă va bântui întotdeauna”, a mărturisit fostul manager al „naționalei” Albionului.

Raportându-se la propriile sale experiențe, Southgate a mai spus că Marea Britanie ar trebui să-și încurajeze tinerii - mai ales băieții - să aleagă corect în viață și să nu se teamă de gustul eșecului.

Gareth Southgate: „Nu vă căutați modelele printre influenceri și vedetele online!”

Fostul selecționer englez s-a arătat indignat de faptul că tinerii caută direcțiile de viață, la influenceri, decât să le caute la profesori, antrenori sau lideri din alte domenii. „Online ei pot găsi un alt fel de lider, unul care nu le reprezintă interesele în adevăratul sens al cuvântului. E vorba despre influencerii lipsiți de sentimente, manipulatori și toxici, pe care nu-i interesează decât câștigul personal”, a subliniat Southgate.

„Acești îi păcălăesc pe tinerii bărbați să creadă că succesul se măsoară prin bani sau putere, că forța înseamnă să nu-ți arăți nicicând slăbiciunea emoțională sau că lumea, inclusiv femeile, este împotriva lor”, a adăugat acesta.

Gareth Southgate și-a amintit de lovitura de la 11 metri pe care a ratat-o în semifinala dintre Anglia și Germania (1-1, 7-6 la loviturile de departajare). „Paradoxal, faptul că am eșuat atunci m-a făcut un om mai puternic, mai bun. M-a obligat să sap mai adânc în străfundul sufletului meu, unde am găsit un soi de credință și de rezistență despre care nu știam că le am acolo”, a spus fostul selecționer al Angliei.

Prin comparație, Southgate a pomenit reușita lui Eric Dier, care a transformat penaltyul din meciul cu Columbia, la World Cup 2018. Gareth Southgate era managerul „naționalei”, iar acel moment a marcat prima dată când Anglia a câștigat loteria loviturilor dedepartajare pentruprima oară în istorie la un Campionat Mondial.

Gareth Southgate: „În 1996, am mers 30 de metri până la punctul cu var, fiind convins că voi rata”

În cei 22 de ani dintre cele două turnee finale, Southgate a remarcat schimbarea de mentalitate din rândul fotbaliștilor care au reprezentat Anglia. „În 1996, am mers 30 de metri până la punctul cu var fiind convins că voi rata. În 2018, Eric a mers 30 de metri până la punctul cu var fiind convins că va marca”, a subliniat fostul selecționer.

Gareth Southgate a jucat ca fundaș și mijlocaș la Crystal Palace, Aston Villa și Middlesbrough și a făcut parte din „naționala” Angliei între anii 1995 și 2004. A devenit selecționer în 2016 și, sub conducerea lui, echipa Angliei a ajuns în semifinalele World Cup 2018, în sferturile de finală ale World Cup 2022 și în finală la Euro 2020 și 2024.

În iulie 2024, la două zile după ce Anglia a pierdut în fața Spaniei, 1-2, în ultimul act al Campionatului European din Germania. Gareth Southgate și-a dat demisia din funcția de manager al echipei naționale a țării sale. În decembrie 2024, Southgate a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

De-a lungul anilor, acest discurs comemorativ a mai fost ținut și e alte personalități din alte domenii - Regele Charles III (pe când era Prinț de Wales sau Bill Gates.

„Opriți influencerii și pornografia!” » Gareth Southgate, fostul selecționer al Angliei, discurs exploziv
Gareth Southgate // foto: Guliver/gettyimages

Gareth Southgate: „Tinerii nu mai au ocazia de a învăța din greșelile lor”

Sir Gareth Southgate și-a concentrat prelegerea asupra importanței credinței și a rezilienței pentru tineri, menționând trei lucruri care ajută la formarea acestora: identitate, conexiune și cultură.

„Tinerii bărbați sunt prea izolați. Mulți nu se simt în largul lor să-și împărtășească emoțiile familiei sau prietenilor. Nu au mentori - profesori, antrenori, șefi - care să-i înțeleagă și să-i facă să se sezvolte sănătos. Așa că tinerii se străduiesc să-și rezolve orice fel de problemă într-o singurătate absolută”, a spus Southgate.

„Își pierd timpul online căutând o cale pe care s-o apuce și cad în capcana alegerilor nesănătoase, cum ar fi jocurile video, jocurile de noroc sau pornografia. Nu li se mai dă ocazia de a greși și a învăța din erorile lor”, a adăugat fostul manager al Angliei. „Dacă le facem viața prea ușoară acum, existența lor va fi mult mai grea când vor ajungela maturitate”.

Fostul fotbalist a încheiat spunând: „Am învățat că, în viață, succesul înseamnă mai mult decât o victorie și scorul de pe tabelă. Adevăratul succes este felul în care reacționezi în cele mai dificile momente ale vieții tale”.

Citește și:
Gigi Becali, dialog tensionat cu Radu Naum, după Slobozia - FCSB: „Dacă vreți să vorbim pe tonul ăsta, vorbim până la capăt” » Ce l-a deranjat
Superliga
Gigi Becali, dialog tensionat cu Radu Naum, după Slobozia - FCSB: „Dacă vreți să vorbim pe tonul ăsta, vorbim până la capăt” » Ce l-a deranjat
Vedeta de la Antena 1 a „aprins” internetul: „Dacă nu aleargă precum Cisotti, lasă-l”
Superliga
Vedeta de la Antena 1 a „aprins” internetul: „Dacă nu aleargă precum Cisotti, lasă-l”
De ce nu a fost Octavian Popescu în lotul FCSB-ului în deplasarea cu Unirea Slobozia
Superliga
De ce nu a fost Octavian Popescu în lotul FCSB-ului în deplasarea cu Unirea Slobozia
Dinamo și-a prezentat al patrulea rând de echipamente: „Păstrează legătura cu trecutul glorios al clubului”
Superliga
Dinamo și-a prezentat al patrulea rând de echipamente: „Păstrează legătura cu trecutul glorios al clubului”
TABEL Cele mai fiabile mașini: Ford - cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani. Toyota revine pe primul loc
Profit.ro
TABEL Cele mai fiabile mașini: Ford - cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani. Toyota revine pe primul loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea „l-a tocat” pe antrenorul din Superliga: „Alo, ia vezi-ți tu puțin de treaba ta”

Tun financiar dat de Florin Tănase: „20 de milioane de euro, a vândut aproape tot”


Comentarii (1)
cnr67
cnr67  •  19 Martie 2025, 13:38

Influencerii sunt niste *** care fac bani din ignoranta plebei, dar ce are cu pornografia?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează