Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 17 decembrie 2025 16:54 / Actualizat miercuri, 17 decembrie 2025 17:56
Gary Lineker (65 de ani), fostul mare atacant al naționalei Angliei, a semnat un acord nemaipomenit pentru un analist TV: 16 milioane de euro. Bani pe care îi va lua pentru podcastul „The Rest is Football”, moderat cu ocazia Mondialului din 2026!
Potrivit Times, Netflix va plăti compania fostului atacant, Goalhanger, pentru a difuza podcastul „The Rest is Football”, pe care ex-golgheterul englez îl va prezenta împreună cu Alan Shearer și Micah Richards, pe platforma sa în timpul Cupei Mondiale.
Ediția specială a podcastului va fi filmată într-un studio din New York și, pe lângă cei trei prezentatori, va mai avea o serie de invitați speciali, printre care se așteaptă să se număre unele dintre cele mai mari nume din fotbalul mondial.

Gary Lineker a părăsit în mai 2025 BBC, unde era cel mai bine plătit angajat, cu 1,54 milioane de euro pe an, pentru a găzdui „Match of the Day”, programul emblematic de fotbal). O sumă ridicol de mică față de cele 16 milioane încasate pentru o lună și jumătate.
7 milioane de vizualizări lunar. 3,54 milioane € până în 2024
A fondat propria companie de podcasturi în 2019, iar profiturile au crescut vertiginos, la 3,54 milioane de euro până în 2024.
O mare parte din acest succes se bazează pe „The Rest Is Football”, un podcast care, cu peste 7 milioane de vizualizări lunar, a devenit unul dintre cele mai populare din lumea fotbalului.
„Pentru ediția sa globală, podcastul lui Gary Lineker va include, printre altele, analize și interviuri pe marginea meciurilor, dar și corespondențe din cantonamentul Angliei. Vor fi reporteri dedicați răspândiți în zonele de suporteri din Statele Unite, Mexic și Canada”, precizează sursa citată.
Lineker este unul dintre cei mai populari comentatori ai fotbalului englez și provocarea Campionatului Mondial programat de pe 11 iunie pe 19 iulie 2026 este următorul pas.

„Transformarea podcastului său într-un hit global pe platforma Netflix valorează 16 milioane de euro”, conchide Times.