INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Bea 20 de cești pe zi, dar nu le-a putut rezista granzilor din Premier League: „Ar fi mai rău dacă-mi pun zahăr!”

Gary O'Neil, managerul lui Ipswich Town, nou promovată în Premier League / Foto: Imago
Gary O'Neil, managerul lui Ipswich Town, nou promovată în Premier League / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 05 septembrie 2026, 11:51 / Actualizat sambata, 05 septembrie 2026 12:00

Gary O'Neil (43 de ani), managerul lui Ipswich Town, a pierdut vineri seară al doilea joc consecutiv, 0-2 cu Liverpool, după ce în etapa a 2-a cedase și mai sever, 2-5 cu Manchester United. După ce nou-promovata a încasat o „dublă” de la Alexander Isak, antrenorul englez și-a dezvăluit secretul.

Ipswich pornise bine la revenirea în elita fotbalului englez, învingându-le pe teren propriu pe Sunderland (2-1) în campionat și pe Leicester (3-1) în Cupa Ligii.

Gary O'Neil: „Nu pot să beau 20 de cești de ceai pe zi și să adaug zahăr. Ar fi rău pentru mine”

Dar nu a făcut față împotriva celor de la Manchester United, pe „Old Trafford”, și aseară la duelul cu Liverpool, în care a încasat în total șapte goluri.

BBC a dezvăluit tabietul neobișnuit al lui Gary O'Neil: „În fotbalul englez se discută adesea despre tactică, fitness, transferuri și presiune. Dar de data aceasta, un obicei curios al managerului echipei Ipswich Town a atras atenția.

Englezul are o pasiune cu adevărat unică pentru ceai: bea între 15 și 20 de cești pe zi! O cantitate care, în sine, e surprinzătoare.

Dar O'Neil a adăugat un detaliu: strict fără zahăr: „Beau între 15 și 20 de cești de ceai pe zi. Fără zahăr! Nu pot bea 20 de cești de ceai și să adaug zahăr. Ar fi rău pentru mine”.

BBC: „Obiceiul acesta de a bea mult ceai spune multe și despre personalitatea lui Gary O'Neil”

Ceaiul pare a fi o prezență cotidiană în viața antrenorului. O ceașcă după alta, între diversele întâlniri, sesiuni de antrenament, analize video, discuțiile cu jucătorii și pregătirea meciurilor. „Obiceiul acesta spune multe și despre personalitatea lui O'Neil, un antrenor obișnuit să mențină o abordare directă și nepretențioasă.

Relația sa cu ceaiul, în plus, este perfect înrădăcinată în tradiția britanică. Cu toate acestea, a ajunge la 15-20 de cești zilnic înseamnă a duce obiceiul la un nivel mult mai ridicat decât consumul obișnuit al majorității oamenilor”, conchide BBC.

Bea 20 de cești pe zi, dar nu le-a putut rezista granzilor din Premier League: „Ar fi mai rău dacă-mi pun zahăr!”
Gary O'Neil, managerul lui Ipswich Town / Foto: Imago

Lăsând curiozitatea la o parte, O'Neil este evident mult mai mult decât acest obicei anume. Născut în 1983, și-a construit cariera în fotbalul englez mai întâi ca mijlocaș și mai târziu ca antrenor. După ce și-a agățat ghetele în cui, a început o carieră de tehnician, acumulând diverse experiențe în fotbalul britanic.

A lycrat la Bournemouth și Wolverhampton înainte de a prelua conducerea la Ipswich Town, club care reprezintă o nouă etapă importantă în cariera sa. Venit în iulie după șase luni la Strasbourg, Gary O'Neill a semnat un contract pe trei sezoane.

Citește și:
„Mai vine Karlo Muhar?” » Gigi Becali: „Nu am ce să rezolv”
Superliga
„Mai vine Karlo Muhar?” » Gigi Becali: „Nu am ce să rezolv”
A semnat cu echipa patronată de Dan Șucu, iar soția lui a reacționat imediat: „Du-te și fă-i praf!”
Campionate
A semnat cu echipa patronată de Dan Șucu, iar soția lui a reacționat imediat: „Du-te și fă-i praf!”
Elias Charalambous și Mihai Pintilii ajung la TAS: „O decizie fără precedent”
Campionate
Elias Charalambous și Mihai Pintilii ajung la TAS: „O decizie fără precedent”
Transfer neașteptat la Craiova » Adus de fostul jucător al Universității
Superliga
Transfer neașteptat la Craiova » Adus de fostul jucător al Universității
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează