INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EURO UNDER 21

Acuzați că au furat halbele de bere! A venit după ei, în autocar, să-i fotografieze

Germania va disputa sâmbătă finala Euro U21, contra Angliei // foto: Guliver/gettyimages
Germania va disputa sâmbătă finala Euro U21, contra Angliei // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 27 iunie 2025 11:29 / Actualizat vineri, 27 iunie 2025 12:25

Jucătorii și stafful reprezentativei Germaniei au avut scandal cu organizatorii după semifinala cu Franța, de la Kosice.

Nemții „mici” n-au avut probleme cu Franța (3-0). Absolut nicio emoție. Bomba a „picat” abia când toată lumea se pregătea să părăsească stadionul din Kosice.

Propunere incredibilă pentru Messi! S-au reluat discuțiile pentru transferul care ar zdruncina fotbalul: posibilitate să aleagă între 3 cluburi
MERCATO
Propunere incredibilă pentru Messi! S-au reluat discuțiile pentru transferul care ar zdruncina fotbalul: posibilitate să aleagă între 3 cluburi

O stewardesă a dat buzna în autocarul nemților și a început să facă poze cu telefonul mobil!

Incidentul s-a petrecut în fața arenei, la scurt timp după miezul nopții. Majoritatea jucătorilor, antrenorilor și personalului auxiliar erau deja în autocarul germanilor. Îi așteptau pe fotbaliștii care au avut nevoie de ceva mai mult timp pentru testul antidoping.

„Deodată, o stewardesă VIP a dat buzna furioasă în autobuzul echipei germane, plângând și fără a cere permisiunea nimănui. Pur și simplu a trecut pe lângă un ofițer de poliție cu o mitralieră și patru stewarzi care stăteau în jurul intrării în autobuz. Nimeni nu a oprit-o.

Cu lacrimi în ochi și machiaj ud pe față, ea și-a scos telefonul mobil chiar în fața antrenorului Toni Di Salvo (46), care stătea în dreapta, și a făcut mai multe fotografii în habitaclu”, relatează tabloidul german Bild.

„Jucătorii germani au furat 15 halbe de bere. Cred că totul e gratuit, dar nu e”

Rămas inițial cu gura căscată, Di Salvo s-a enervat și a început să-i ceară explicații femeii. Ce i-a răspuns aceasta, nu se știe. Dar jurnaliștii de la Bild au discutat cu șeful ei, care i-a lăsat mască.

„Jucătorii germani au furat pur și simplu în jur de 15 halbe de bere. Probabil cred că totul e gratuit, dar nu este. De aceea angajata mea a urcat în fugă în autobuz. Voia să facă fotografii, ca dovadă”, a explicat acesta.

Purtătorul de cuvânt al reprezentativei U21 a Germaniei: „Halbele goale au dispărut brusc”

Nemții, hoți?! Bild i-a cerut purtătorului de cuvânt al echipei, Markus Beer, să lămurească urgent situația și acesta le-a explicat cum ar fi stat de fapt lucrurile. „Totul a fost complet diferit. Femeia adusese mai multe halbe cu bere în catacombe, probabil pentru arbitri.

Apoi, mai târziu, au rămas acolo niște halbe goale, care au dispărut brusc. Cineva trebuie să le fi aruncat. Evident, a crezut că jucătorii noștri pur și simplu le-au luat. Dar cu siguranță nu este cazul”, a explicat Beer. Nu se știe dacă halbele, a căror garanției este de 3 euro bucata, au fost recuperate până la urmă.

Citește și:
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Superliga
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Altele
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close