INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Gestul uriaș făcut față de Cristi Chivu de unul dintre căpitanii săi: „Asta arată ceea ce înseamnă el la Inter!”

Cristi Chivu l-a folosit pe Nicolo Barella în 48 de meciuri la Inter, în care mijlocașul lui Inter a reușit 3 goluri și 10 assisturi / Foto: GettyImages
Cristi Chivu l-a folosit pe Nicolo Barella în 48 de meciuri la Inter, în care mijlocașul lui Inter a reușit 3 goluri și 10 assisturi / Foto: GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 20 mai 2026 16:34 / Actualizat miercuri, 20 mai 2026 16:45

Nicolo Barella (29 de ani), căpitanul nerazzurro în absența lui Lautaro Martinez, nu și-a lăsat antrenorul să stea deoparte la festivitatea de decernare a medaliilor de campioni în sezonul 2025-2026 celor de la Inter.

Nicolo Barella a fost și în acest sezon inima echipei pe gazon, dar și sufletul petrecerii în vestiar și pe podiumul pe care jucătorii și stafful lui Inter au urcat pentru a-și primi medaliile și trofeul cuvenite câștigătoarei titlului în Serie A.

„Barella s-a dus să-l ia, «obligându-l» pe Chivu să participe chiar la ridicarea trofeului, alături de căpitanul Lautaro”

Break-dance-ul interpretat după triumful din finala Cupei Italia (2-0 cu Lazio) s-a viralizat instant pe rețelele sociale, dar italienii au descoperit și ceva care a scăpat atenției majorității la festivitatea de duminică, după remiza (1-1) cu Hellas Verona.

„Nicolò Barella este un stâlp al lui Inter. Pe teren și în afara lui. Și chiar și gestul său, pe care puțini l-au observat în timpul ceremoniei de scudetto, îi confirmă statutul de lider absolut și om de vestiar”, scrie publicația fcinter1908.it.

Într-un videoclip publicat pe X de pagina Solo ed esclusivamente Inter, se poate vede cum Cristian Chivu, la fel ca după finala Cupei Italiei, s-a izolat în timpul ceremoniei de premiere de duminica trecută, lăsându-i pe jucători în atenția generală.

Gestul uriaș făcut față de Cristi Chivu de unul dintre căpitanii săi: „Asta arată ceea ce înseamnă el la Inter!”
Nicolo Barella l-a prins pe Cristi Chivu cum se „sustrage” de la poza cu trofeul pentru scudetto și l-a luat de mână pe antrenorul campion / Foto: X Solo e Esclusivamente Inter

Chivu: „E un moment dedicat jucătorilor, eu cel mult o să fac o poză cu staff-ul meu mai târziu și îmi e suficient atât”

„Dar Barella a observat gestul antrenorului și a vrut imediat să schimbe lucrurile. S-a dus să-l ia, «obligându-l» să participe la ridicarea trofeului și, de fapt, să-l ridice el însuși alături de căpitanul Lautaro. Asta spune multe despre ceea ce reprezintă Nicolò Barella”, a explicat aceeași sursă.

După acele momente, antrenorul român a dezvăluit la microfoanele DAZN că jucătorii „m-au luat și m-au împins acolo, eu nu voiam [să ridic trofeul]”.

„E un moment dedicat jucătorilor, eu cel mult o să fac o poză cu staff-ul meu mai târziu și îmi este suficient atât”, a adăugat antrenorul care a intrat în istoria lui Inter ca fiind primul care reușește „eventul” ca jucător și ca tehnician.

Gestul uriaș făcut față de Cristi Chivu de unul dintre căpitanii săi: „Asta arată ceea ce înseamnă el la Inter!”
Cristi Chivu și un gest cât o mie de cuvinte după finala Cupei Italiei câștigate de Inter, 2-0 cu Lazio

Dedic acest succes lumii Inter și familiei mele. Nu era un lucru de la sine înțeles după tot ce s-a întâmplat anul trecut. Reconectarea mediului din jurul echipei a fost obiectivul principal și aș spune că ne-am descurcat de minune. Nu am nevoie de laude, știu cine sunt și ce aduc în discuție și nu am nicio problemă. Îi las pe ceilalți să vorbească despre mine
- Cristi Chivu, antrenorul lui Inter

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează