INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Gianni Infantino dinamitează fotbalul internațional și cere ca Rusia să fie reprimită în competiții

Gianni Infantino, președintele FIFA
Gianni Infantino, președintele FIFA

Articol de - Publicat luni, 02 februarie 2026 20:43 / Actualizat luni, 02 februarie 2026 20:44

Președintele FIFA, Gianni Infantino (55 de ani), a susținut luni, 2 februarie, că forul mondial de conducere al fotbalului ar trebui să ridice interdicția impusă Rusiei de a concura în turneele internaționale.

Reprezentativa Rusiei a fost exclusă de FIFA din toate competițiile internaționale de fotbal imediat după războiul izbucnit în Ucraina, la începutul anului 2022. Interdicția a rămas în vigoare, deși echipelor de juniori li s-a permis să participe la competiții începând cu 2023.

„Este ceva ce trebuie să facem, cu siguranță, cel puțin la nivel de tineret”, a declarat Infantino într-un interviu pentru Sky News, citat de politico.eu, întrebat dacă va analiza ridicarea interdicției Rusiei în competițiile internaționale.

„Sunt împotriva interdicțiilor, sunt și împotriva boicoturilor”, a adăugat șeful FIFA, care este de părere că acestea „creează mai multă ură”.

„Această interdicţie nu a realizat nimic; a creat doar mai multă frustrare şi ură. A ridica interdicţia pentru echipele de tineret feminine şi masculine cred că ar ajuta”, a spus Infantino.

Gianni Infantino, de acord ca Rusia să fie reprimită în competiții

Potrivit lui Gianni Infantino, participarea jucătorilor din Rusia la turneele de fotbal din Europa ar transmite un mesaj pozitiv.

În toată această perioadă, Infantino menține legături strânse cu președintele american Donald Trump, căruia i-a acordat în decembrie noul Premiu FIFA pentru Pace, considerat în general o distincție simbolică, după ce președintele american nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, în ciuda unei campanii intense în acest sens.

Infantino nu ar fi de acord cu suspendarea Israelului

În altă ordine de idei, Infantino consideră că o potenţială interdicţie impusă Israelului pentru situaţia din Gaza ar fi „o înfrângere”.

„Ar trebui să ne asigurăm în statutele noastre că nicio ţară nu poate fi interzisă să joace fotbal din cauza acţiunilor liderilor săi politici”, a mai spus președintele FIFA.

Citește și:
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
Superliga
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (2)
atanasa
atanasa  •  02 Februarie 2026, 22:02

Gianni, ca de obicei. Un gunoi.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Van__Basten__
Van__Basten__  •  02 Februarie 2026, 21:29

Pe Gianni il stiu de mic. Un mafiot urmarit dr comisarul Cattani.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează