INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Îi ia Stuttgart vedeta lui Răzvan Lucescu?! » Anul trecut a fost scandal

Giannis Konstantelias în duel cu Chiricheș și Crețu, în meciul din play-off-ul Europa League 2024 - 2025 de la București / Foto: Imago
Giannis Konstantelias în duel cu Chiricheș și Crețu, în meciul din play-off-ul Europa League 2024 - 2025 de la București / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 21 mai 2026 15:56 / Actualizat joi, 21 mai 2026 15:56

Giannis Konstantelias (23 de ani), de la PAOK, este din nou în discuții la VfB Stuttgart, după ce anul trecut transferul său în Bundesliga a eșuat pe aeroport!

Konstantelias i-ar fi fost oferit lui VfB Stuttgart de către impresarii săi - scrie tabloidul german Bild. Între șvabi și PAOK nu există niciun fel de negocieri deocamdată, dar publicația citată susține că șefii deținătoarei Cupei Germaniei analizează posibilitatea de a-l transfera în sfârșit pe „Messi al Greciei”, după ce vara trecută l-au ratat la mustață!

Prima reacție a lui PAOK: „Nu există niciun contact cu Stuttgart pentru Konstantelias. Are contract”

Atunci, VfB se pusese de acord în cele mai mici amănunte cu jucătorul și cu impresarii săi, PAOK își dăduse acordul, dar tocmai când se pregătea să urce în avionul de Stuttgart, patronul Ivan Savvidis s-a sucit și l-a întors pe Konstantelias din drum. Ulterior i-a mărit salariul și i-a prelungit contractul până-n 2029.

PAOK a reacționat în cursul zilei de joi la zvonurile despre reluarea discuțiilor cu VfB Stuttgart. Mesajul clubului a fost: „Nu există niciun contact cu Stuttgart pentru Konstantelias. Are contract”. Iar Gazzetta.gr, la rându-i, susține că nici jucătorul n-are vreo intenție de a pleca:

„S-ar spune contrariul. Konstantelias se simte bine la PAOK , își cunoaște rolul de lider pe care îl are în cadrul echipei și rămâne complet concentrat pe un nou sezon în tricoul alb-negru. Interesul din străinătate pentru un jucător de calitatea sa este evident. Cu toate acestea, în acest moment, realitatea nu are nicio legătură cu scenariile care au apărut în presa germană”.

PAOK a ratat Liga Campionilor și anul acesta, iar în Europa League banii sunt mult mai puțini

Realitatea este însă alta decât vara trecută. Dacă Savvidis a renunțat atunci la banii nemților pentru a nu-i slăbi lotul lui Răzvan Lucescu, de data aceasta este posibil să aprobe transferul, din motive financiare.

Exact ca în 2024 - 2025, tehnicianul român a ratat și în 2025 - 2026 și titlul, și preliminariile Ligii Campionilor. Iar o eventuală prezență în Europa League îi aduce incomparabil mai puțini bani decât Champions League, ceea ce l-ar putea tenta să compenseze printr-o vânzare a vedetei clubului.

Citește și:
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
Superliga
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Superliga
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
FOTO O nouă clădire de birouri pe Calea Victoriei. AFI a desemnat BOG’ART antreprenor general pentru proiectul AFI Central Tower
Profit.ro
FOTO O nouă clădire de birouri pe Calea Victoriei. AFI a desemnat BOG’ART antreprenor general pentru proiectul AFI Central Tower
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează