Articol de Dragoș Petrescu - Publicat duminica, 22 iunie 2025 20:26 / Actualizat duminica, 22 iunie 2025 20:51
Giuseppe Marotta (68 de ani), președintele „nerazzurrilor”, a răspuns zvonurilor care au apărut în presă în ultimele săptămâni legate de o potențială despărțire de Hakan Calhanoglu (31 de ani). În plus, acesta a afirmat că Inter se află în căutarea unui nou atacant, iar principala țintă a vicecampioanei Europei este un jucător pe care Cristi Chivu (44 de ani) îl cunoaște foarte bine.
Programul complet al etapei #2 de la Mondialul Cluburilor
În ultima perioadă s-a speculat intens faptul că Hakan Calhanoglu va pleca de pe „Giuseppe Meazza” după terminarea Campionatului Mondial al Cluburilor, urmând să semneze cu Galatasaray, una dintre cele mai active echipe în acest moment în zona de mercato.

De asemenea, în presa din Peninsulă s-a vorbit mult și despre un transfer al lui Ange-Yoan Bonny (21 de ani) la Inter, fotbalist cu care Chivu a colaborat excelent în perioada petrecută la Parma.
Giuseppe Marotta a vorbit deschis despre ambele subiecte, infirmându-l pe primul și confirmându-l pe celălalt.
Marotta: „Nu am primit nicio ofertă pentru Calhanoglu. Bonny este o țintă pentru noi”
Potrivit lui Fabrizio Romano, președintele lui Inter a negat toate zvonurile legate de plecarea lui Calhanoglu la Galatasaray, precizând că nu a primit nicio ofertă din partea campioanei Turciei.
În plus, jurnalistul italian a mai menționat faptul că Marotta a confirmat interesul lui Inter pentru Ange-Yoan Bonny de la Parma, acesta mărturisind că este un mare fan al atacantului francez.
Nu am primit nicio propunere sau vreo ofertă concretă pentru Hakan Calhanoglu. El este jucătorul nostru, un adevărat profesionist care se comportă exemplar.
Cât despre Bonny, da, pot să confirm că ne place mult de el. A avut prestații impresionante pentru Parma și este principala noastră țintă pentru postul de atacant. Să vedem cum vor decurge negocierile.
- Giuseppe Marotta, citat de Fabrizio Romano
Chivu a obținut prima victorie pe banca lui Inter la Mondialul Cluburilor
Aseară, vicecampioana Europei a obținut în ultimul moment victoria în fața celor de la Urawa Red Diamonds, scor 2-1, într-un duel al rundei cu numărul doi din faza grupelor la Campionatul Mondial al Cluburilor. Astfel, Chivu a bifat primul succes în calitate de antrenor al „nerazzurrilor”.
În urma acestui rezultat, gruparea de pe „Giuseppe Meazza” a acumulat patru puncte și a urcat pe locul al doilea din grupa E, fiind astfel cu un pas în optimile de finală ale competiției.
În ultima etapă, Inter va da piept cu liderul River Plate. Meciul va avea loc joi dimineață, 26 iunie, de la ora 04:00 (ora României).
Clasamentul Grupei E:
VIDEO » Rezumatul meciului Inter - Urawa Red Diamonds, scor 2-1, prima victorie a lui Cristi Chivu la Mondialul Cluburilor



