INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  "GALACTICUL" AR FI VRUT ÎN FRANŢA, DAR OM NU ŞI-L PERMITE

Guti a fost respins de Marseille. Ar putea ajunge la Beşiktaş

Articol de - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00

Pus pe lista de transferuri de către Real Madrid, Guti Hernandez îşi caută şi el echipă. Fotbalistul crescut de clubul blanco, care a fost unul dintre jucătorii importanţi în sezonul trecut, nu mai este agreeat la Madrid, de aceea încearcă să îşi găsească o nouă formaţie. A refuzat să meargă în Dubai, deşi ar fi cîştigat peste două milioane de euro pe an, iar Beşiktaş îl aşteaptă cu braţele deschise, mai ales după sosirea la Istanbul a neamţului Bernd Schuster.

Reprezentanţii lui Guti au fost în tratative şi cu Olympique Marseille, campioana Franţei, mai ales că ibericului i-ar fi surîs tranzacţia. Dar oficialii lui OM au declinat afacerea. Jose Anigo, directorul sportiv al clubului, a declarat: "Din punct de vedere fotbalistic şi financiar, nu ni-l putem permite pe Guti, aşa că nu ne interesează".

Ceea ce înseamnă că se redeschide varianta BJK, mai ales că Jose Mourinho nu pare să-l aibă nici el pe Guti în planurile sale.

Citește și:
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
flafy
flafy  •  19 Iulie 2010, 23:29

fotbalis adevarat nu se gandeste la bani ci la fotbal normal ca si-ar fii dorit la Om ca e un club mai puternic decat besiktas dar..asta e e bine si acolo

Vezi toate comentariile (1)
Comentează